Postări

Valurile de Virginia Woolf Recenzie

Imagine
„Valul s-a spart. Buchetul s-a ofilit.”         Am descoperit destul de târziu operele Virginiei Woolf. Lectura a fost una destul de lenta pentru că frazele acestui roman pătrund în corpul tău sau mai bine zis cuvintele se izbesc de tine exact ca un val, lăsându-te sa naufragiezi prin toate emoțiile oferite. La câteva zeci de pagini mă opream și contemplam. Gândurile personajelor sunt continue și trecerea de la o situație la alta este făcută prin diferite pasaje vizuale care descriu natura „apei”.  Citate alese de mine din Valurile de Virgina Woolf „Dar acum suntem toți cu alegerea făcută. Sau, așa cum pare uneori, altcineva a ales în locul nostru - un clește ne-a prins umerii în strânsoarea lui. Eu am ales. Am primit impactul vieții nu în exterior, ci pe dinăuntru, acolo unde făptura e făcută din fibre albe, din carne vie, neocrotită.” „Nu există leac universal, trebuie să știți, împotriva șocului reîntâlnirii.” „Suntem ca șerpii în...

Filmul Jackie Recenzie

Imagine
Am decis să scriu în sfârșit această recenzie pentru a elibera din tensiunea mea pentru că Jackie a fost dat la o parte și a rămas prăfuit. Totodată, cei de la Editura Corint au publicat în această perioadă   Povestea nespusă a Jacquelinei Bouvier Kennedy Onassis .  Am văzut acest film într-o seară aglomerată, deoarece cei de la Cinema City au decis să-l ruleze doar seara târziu, iar de când am văzut trailerul pentru prima dată știam că trebuie să-l vizionez pe ecranul mare. Filmul se deschide cu o tăcere mormântală, care apoi îți trezește fiori prin coloana sonoră, care-ți intră în piele și te copleșește. Nu știam foarte multe despre soția celebrului Kennedy, dar după acest film am dezvoltat o fascinație și admirație față de această femeie care m-a impresionat cu intențiile și realizările sale. Regizorul reușește să transpună acea voce neauzită de public, o femeie în toată regula care ar fi dorit să schimbe în bine o națiune în dezvoltare. Pe lângă loialitatea și corectit...

SULTANA KÖSEM de Aslî Eke - Editura Corint

Imagine
Eroina serialului de succes Kösem, acum personaj într-un roman plin de intrigi și taine ca un harem de odinioară Sultana Kosem este un roman plin de suspans și romantism, o poveste de dragoste care împletește inocența tinerei sultane cu impulsivitatea și autoritatea soțului, sultanul Ahmed I. Demnă urmașă a sultanei Hürrem, Kösem devine, dintr-o sclavă grecoaică, pe nume Anastasia, una dintre sultanele cele mai puternice ale Imperiului Otoman, marea iubire a sultanului Ahmed I. Sultana Kösem rămâne un personaj fascinant, o femeie puternică, fiind una dintre figurile emblematice din perioada cunoscută în istoria Imperiului Otoman drept Sultanatul femeilor.    Despre autoare :   Născută la 1 decembrie 1993 la Ankara, Aslî Eke a început să scrie de la o vârstă fragedă. Este atrasă de filosofie, politică şi istoria otomană. Când a scris romanul, Aslî Eke avea 14 ani. Aceeași vârstă ca Anastasia, viitoarea sultană Kösem, când a fost adusă la Istanbul și închi...

Trailerul Filmului Everything, Everything, bazat pe romanul Absolut Tot

Imagine
       Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește. Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly. Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.  „O experiență de lectură realmente unică și frumoasă. Scrisul splendid se împletește cu desenele originale spunând o poveste fără pereche. Nu ai citit niciodată o carte ca asta.” David Arnold, autoru...

Doamna Dalloway de Virginia Woolf Recenzie

Imagine
     Dacã ar fi sã descriu acest roman cât mai succit posibil ar fi cã surprinde viaţa unei femei în timp ce trebuie să organizeze o petrecere. Aparent viaţa ei este una normalã, fericitã, dar de fapt nu e (am parafrazat vorbele personajului din filmul Orele regizat de Stephen Daldry). Romanul de douăzeci și patru de ore o urmărește pe Clarissa Dalloway și pe Septimus Smith. Ceea ce este interesant este că cei doi nu se vor întâlni față în față niciodată, ci doar în mod indirect prin intermediul personajelor și cu toate că cei doi sunt diferiți din mai multe puncte de vedere, nu putem să spunem același lucru despre angoasa lor existențială. Clarissa este dominată de moravurile clasei sociale, încercând să organizeze o petrecere semnificativă, iar Septimus este marcat de Primul Război Mondial. Cu toate că romanul este intitulat Doamna Dalloway, Septimus este un personaj la fel de important precum personajul feminin, deoarece acesta are o influență asupra femeii. Cu cât...

Serialul Cele 13 motive (Thirteen reasons why) bazat pe romanul lui Jay Asher & Teaser Trailer

Imagine
Astăzi Netflix și producătorul executiv al serialul, Selena Gomez, ne-a pregătit o surpriză. Teaserul a apărut anunțând și data când va fi lansat serialul și anume pe 31 martie.  Cele 13 motive este un roman scris de Jay Asher care a apărut la Editura Leda acum ceva timp. Clay Jensen trimite un colet unei persoane, același colet pe care l-a primit și el , dar a fost nevoit să-l dea mai departe - aceasta a fost dorința ei. Poate vă întrebați ce conține coletul...casete înregistrate de Hannah Baker, colega lui, care s-a sinucis cu câteva zile în urmă. Pe casetă sunt înregistrate 13 motive... ( recenzia aici ) Dacă vrem să aflăm adevărul trebuie să apăsăm pe play din 31 martie. Am încredere că Netflix a reușit să producă aceeași emoție, pe care romanul ți-o transmite atunci când îl citești. Pentru mai multe update-uri puteți urmări pagina noastră de facebook Cărți Alese. TEASER TRAILER

Mă dau în vînt după cumpărături de Sophie Kinsella Recenzie

Imagine
Această carte a fost trimisă de librăria și anticariatul Târgul Cărții , un site de unde puteți găsi multe cărți în stare foarte bună și la prețuri decente. După ce-am văzut comedia „Confessions of a shopaholic” am vrut să citesc romanul, să văd de unde a pornit totul.      Rebecca Bloomwood - ziaristă, plină de viață, dar cu o adicție greu de combătut. Cu toate că semnele sunt evidente, eroina romanului nu pune totul cap la cap și se adâncește și mai tare în această nouă boală a secolului vitezei. Un singur lucru este clar, mersul la cumpărături o face cea mai fericită. Momentul de fericire este ruinat atunci când aceasta primește facturile pentru diferitele carduri de credit deținute, nejustificând de fiecare dată sumele imense. Aceasta este stăpânită de panică atunci când realizează că nu-și poate plăti datoriile și tot ce poate să facă este să mintă și să evite plățile într-un mod hilar. Nici rudele, apropiații sau colegii de birou nu-i știu adevărata problemă, ...

Anul 2017 este anul ficțiunii la Editura Litera

Imagine
Anul literar 2017 ne aduce o mulțime de cărți pe care abia așteptăm să le citim. Vom avea ocazia să împărtășim impresii de lectură despre cele mai noi și mai în vogă titluri de ficțiune aparținând celor mai consacrați și premiați autori. Aparițiile editoriale Litera continuă cu noutăți în imprintul Introspectiv, Litera mică, în colecțiile de business, nonficțiune, gastronomie, enciclopedii & atlase, istorie, limbi străine și cărți de colorat pentru adulți.  Romanul „O viață măruntă” , de Hanya Yanagihara, nominalizat la Man Booker Prize și la National Book Award, este un start excelent pentru ficțiune în 2017. Carte de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei și despre limitele rezistenței umane, s-a aflat pe listele cu cele mai bune titluri ale anului întocmite de publicații prestigioase precum The New York Times, The Guardian, The Wall Street Journal, Huffington Post, The Times. După fabuloasa apariție „ Scurtă istorie a șapt...

Serialul „Midnight, Texas” bazat pe romanele lui Charlaine Harris

Imagine
Dacă vă este atât de dor de True Blood așa cum îmi este mie, vestea aceasta vă va prinde bine. În 2017 apare un nou serial bazat pe romanele scriitoarei Charlaine Harris - Midnight, Texas. Această trilogie de cărți face parte din același univers din care face parte cealaltă serie longevivă a autoarei („Vampirii Sudului”- apărută la Editura Leda).  TRAILER

Serialul Big Little Lies, bazat pe romanul Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty

Imagine
De la autoarea bestsellerului Secretul soţului Cu Marile minciuni nevinovate Liane Moriarty îşi dă măsura talentului său. Descrierea romanului: Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa. E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat? M arile minciuni nevinovate  e o poveste irezistibilă despre căsătorie, maternitate, viaţa familiilor moderne din clasa de mijloc şi, nu în ultimul rând, despre minciunile periculoase pe care ni le spunem ca să putem supravieţui. Să citeşti romanele lui Liane Moriarty e ca şi cum ai bea un cocktail cosmopolitan cu câteva picături de arsenic.  Marile minciuni nevinovate  nu te poate lăsa în niciun caz indiferent. Moriarty s-a întors mai în formă ca niciodată. --  USA Today Secretele pe care le ascunde acest orăşel aparent liniştit sunt impregnate de o atmosferă noir atât de apăsătoare, încât David Lynch ar fi încântat. --  Entert...