SULTANA KÖSEM de Aslî Eke - Editura Corint
Eroina serialului de succes Kösem, acum personaj într-un roman plin de intrigi și taine ca un harem de odinioară
Despre autoare:
Născută la 1 decembrie 1993 la Ankara, Aslî Eke a început să scrie de la o vârstă fragedă. Este atrasă de filosofie, politică şi istoria otomană. Când a scris romanul, Aslî Eke avea 14 ani. Aceeași vârstă ca Anastasia, viitoarea sultană Kösem, când a fost adusă la Istanbul și închisă în harem. Prima sursă de inspiraţie au reprezentat-o toate scrierile despre sultana Kösem care au ieşit din mâna scriitorului Reşad Ekrem Koçu. Chiar ea a recunoscut că, atunci când a început să scrie romanul, a folosit foarte mulţi termeni din limba otomană, pentru că fusese foarte impresionată de limbajul lui Koçu... Aslî povesteşte într-un asemenea mod, încât îţi dai seama că, în timp ce scria romanul, ea a și acumulat noi cunoștințe de istorie și civilizație, dar s-a și maturizat.
Despre Grupul Editorial Corint:
Grupul Editorial Corint reunește editurile Leda, Corint, Corint Junior și Corint Educațional, precum și compania Corint Logistic. De peste 20 de ani, editurile din cadrul Grupului Editorial Corint oferă cele mai de încredere manuale școlare, auxiliare didactice și lucrări științifice, cele mai pasionante romane și cele mai atrăgătoare cărți pentru copii și adolescenți. Editura Corint publică în principal lucrări de non-ficțiune, colecția Corint Istorie devenind, la scurt timp de la lansare, un reper atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru publicul larg.
Comandă de pe www.edituracorit.ro
am urmarit serialul si sunt curioasa si de carte acum :))
RăspundețiȘtergere