Valurile de Virginia Woolf Recenzie

„Valul s-a spart. Buchetul s-a ofilit.”

        Am descoperit destul de târziu operele Virginiei Woolf. Lectura a fost una destul de lenta pentru că frazele acestui roman pătrund în corpul tău sau mai bine zis cuvintele se izbesc de tine exact ca un val, lăsându-te sa naufragiezi prin toate emoțiile oferite. La câteva zeci de pagini mă opream și contemplam. Gândurile personajelor sunt continue și trecerea de la o situație la alta este făcută prin diferite pasaje vizuale care descriu natura „apei”. 

Citate alese de mine din Valurile de Virgina Woolf

„Dar acum suntem toți cu alegerea făcută. Sau, așa cum pare uneori, altcineva a ales în locul nostru - un clește ne-a prins umerii în strânsoarea lui. Eu am ales. Am primit impactul vieții nu în exterior, ci pe dinăuntru, acolo unde făptura e făcută din fibre albe, din carne vie, neocrotită.”

„Nu există leac universal, trebuie să știți, împotriva șocului reîntâlnirii.”

„Suntem ca șerpii încolăciți: netezi pe deasupra, os pe dinăuntru.”

„Nu sunt o făptură simplă, una singură și trecătoare. Viața mea nu e o scânteie de o clipă, aprinsă în fața unui diamant.”

„Mărunt unduite, unduite cenușiu, valuri nenumărate se întind sub noi. Nimic nu mă atinge, nu văd nimic. Vom coborâ poate și ne vom așeza pe valuri. Mugetul lor îmi va năpădi auzul. Apa mării va înnegri petalele de floare albă. Vor pluti o vreme, pe urmă se vor scufunda. Pe mine valurile mă vor rostogoli la suprafață, apoi mă vor înghiți. Totul se năruie în căderea unei imense cascade care-mi dizolvă făptura.”

„Mereu stă câte ceva în calea vorbelor mele. Ușa se închide și mă întrerupe de fiecare dată. N-am încă douăzeci și unu de ani. Viața mă va înfrânge. Voi fi luată în vis până la sfârșitul zilelor mele. Ca o bucată de plută pe valuri, voi fi când săltată în sus, când prăvălită în jos, printre oamenii aceștia, bărbați și femei cu fața schimonosită și cu limba mincinoasă. Ca firul de buruiană, sunt zvârcolită cât colo de câte ori se deschide ușa. Sunt spuma care mângâie stâncile și se strecoară în ele, albă, oriunde.”

„Îmi place să-mi treacă pe dinainte chipuri, chipuri și iar chipuri, deformate, nepăsătoare. Mi-e silă de tot ce e frumos; mi-e silă de singurătatea cu mine însămi. Mă poartă valuri aspre, și mă voi duce la fund fără ca nimeni să mă salveze.”

„Nu pot spune decât că lumea din jurul meu se topește, supusă unei transformări treptate, și că devine, în decursul unei scurte primbări, lumea cea obișnuită.”

Pentru mine Valurile a fost o carte care mi-a pătruns în simțuri, care m-a făcut să mă zvârcolesc înăuntrul meu. Acest roman reprezintă o provocare pentru fiecare cititor, pentru că nu vreau să neg, da, este o carte destul de dificilă, dar depinde de circumstanțele în care tu citești cartea. Virginia Woolf a scris o carte care poate avea atât de multe interpretări, pentru că este o carte plină de simbolism. Simbolul mării, este exploatoat mai mult decât în celelalte opere, mai ales „Spre Far”, iar semnificația motivului principal, valurile, se schimbă. Acesta ajută la trecerea timpului, este poate chiar existența însăși. Pe lângă această trecere a anilor, există și o fascinație, atracție pentru necunoscut, obscur, reprezentată de acest motiv central. Valurile guvernează romanul, cum și Percival guvernează în timp și spațiu toate personajele, cu toate că Percival poate fi numit un personaj absent pentru că este mort, dar și un personaj prezent în amintirile și discuțiile celorlalte personaje. Mi-e foarte greu să v-o descriu în amănunt, încât rămâne doar să vă sfătuiesc să vă apucați de citit.

Nota: 10+/10
Titlu: Valurile
Autor: Virginia Woolf
Editura: Editura Rao
Recenzie: Claudiu