RECENZIE: Dinți de lapte de Zoje Stage
O familie aparent normală, formată din mamă, tată și fiică este focusul acestui roman psihologic cu elemente de thriller. În mare parte, atenția este îndreptată spre relația mamă-fiică, văzută din mai multe unghiuri, pentru că Suzette, mama, trece prin mai multe etape cu fiica ei de doar șapte ani, care nu vorbește nici până la această vârstă, neimaginându-și că viața de mamă va deveni în scurt timp pentru ea un adevărat coșmar. Aflăm că Hanna este dusă la diverși specialiști pentru a descoperi ce bariere există pentru aceasta, iar Suzette crede că vina este a ei, din cauza felului acesteia de a crește un copil.
Situația se schimbă radical, când Hanna începe să vorbească cu mama ei, și nu, nu au fost vorbe dulci. Suzette nu-și poate da seama de ce fiica ei se comportă și vorbește într-un mod neadecvat și o respinge doar când soțul ei, Alex, nu este de față. Repulsia, jignirile fiicei de șapte ani se transformă în decizii malefice, acțiuni violente și un comportament total alarmant pentru un copil. Este posibil ca un copil de șapte ani, cum e Hanna, să-și dorească să-și ucidă mama?
„Încercase, în clipele cele mai grele, să se agațe de zilele de la început, de zilele de glorie. Când ea și Alex radiau de lumină. Iubirea lor dăduse naștere unei creaturi vii, care respiră și-n ochii căreia tot Universul avea să se reflecte și care va privi totul cu mirare. Dar când a ajuns la o dimensiune suficient de mare încât s-o simtă în interiorul ei, nu părea un copil, ci pur și simplu o masă amorfă.”
Dinți de lapte în aparență este un thriller psihologic, care creionează un adevărat coșmar pentru părinți, doar că la substrat este de fapt o narațiune psihologică, care prezintă din mai multe unghiuri drama acestei familii. Cartea este șocantă, pentru că are scene de violență, un limbaj mai mult decât colorat, dar și câteva elemente supranaturale care vă vor da peste cap teoriile din spatele coportamentului fetiței. Din pricina tehnicii narative duale, romanul este unul cu foarte multe întrebări și puține răspunsuri, depinzând mai mult de persoana care citește romanul, deoarece multe incidente pot fi interpretate.
Am citit romanul și l-am apreciat mai mult ca o dramă de familie, decât ca un thriller, pentru că mi-a plăcut întreaga relație zbuciumată între mamă și fiică, transformată în conflict, copila având în plan și omorul mamei sale. În aceeași notă, tatăl absent din conflict - în mare parte - este mai mult o anexă ca personaj în familie, cu toate că se spune că bărbatul este stâlpul familiei, aici, Hanna ia această responsabilitate. În ceea ce privește relația celor doi soți, aceasta suferă o transformare. La început, Alex și Suzette sunt definiția iubirii și înțelegerii, doar că situația stranie în care se află cei doi soți, îl face pe tată să trateze vorbele soției lui cu suspiciune. Mi s-a părut ciudat că nu a existat de la început această transparență sau încredere între cei doi soți, pentru că Suzette duce această bătălie fizică și psihică singură mai bine de trei sferturi din roman.
Misterul din spatele Hannei se adâncește din ce în ce mai tare, pentru că ajungi să-ți pui tot felul de întrebări, mai ales după ce sunt introduse anumite aspecte supranaturale, care m-au făcut curios de cum vor fi explicate pe parcurs în carte, doar că nu au fost exploatate cum mă și așteptam. Finalul este unul emoționant, dar nu a fost ceva prevăzut de mine, pentru că lasă loc interpretărilor, și-n același timp ambiguidatea este distribuită și altor personaje.
În ansamflu, romanul este o dramă de familie întunecată, intensă, care șochează din ce în ce mai tare pe parcus ce citești. În același timp te pune pe gânduri, te-ntrebi dacă ai fi făcut altfel, dacă erai pus față în față cu o astfel de situație.
Comentarii
Trimiteți un comentariu