RECENZIE: Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini
„— Zice că e război, că în timp de război nu există rușine.
— Spune-i că se înșală. Războiul nu exclude decența. O cere, mai mult chiar pe timp de pace.”
„Uneori, ochii i se umpleau de lacrimi în timp ce în citeam pasajul și de fiecare dată mă întrebam pentru cine plângea, pentru îndureratul Rostam, care își sfâșia hainele de deznădejde și își turna cenușă peste pletele albite de durere, sau pentru sohrab, care tânjise în zadar după dragostea tatălui său? Eu, unul, nu vedeam soarta lui Rostam ca pe un destin tragic. La urma urmei, nu ascund toți tații, în adâncul inimii, dorința secretă de a-și omorî fiii?”
Vânătorii de zmeie este un bildungsroman extraordinar, care m-a emoționat foarte tare, pentru că m-a încărcat foarte mult, dar mi-a și oferit o altă imagine a Afganistanului, de care nu știam. Pe de-o parte, vreau să avertizez orice persoană care dorește să citească această carte, că nu este un roman pentru oricine, este despre război și automat vor fi scene macabre. Pe de altă parte, cartea conține scene de abuz verbal, tortură, viol și suicid, de aceea ar trebui să aveți grijă, să fiți într-o stare bună din punct de vedere emoțional, cu voi înșivă, atunci când citiți romanul.
Tematica este variată pentru că narațiunea prezintă teme cum ar fi inocența, inițierea, pretenia, familia, războiul dar și teme cum ar fi iubirea, societatea. Inocența este bine definită de cei doi băieți, Amir și Hassan, care au o viață simplă își doresc cel mai tare să câștige competiția de zmeie și nu au alte griji. O scenă marcantă pentru mine, care în același timp conturează inocența copiilor, este scena în care soldatul american îl abordează pe Hassan, descriindu-i cum i-a denigrat mama. Prietenia este conturată, la fel, de cele două personaje, dar care este văzută din două perspective, cea de atunci, când băieții erau inocenți și cea din prezent, când cei doi sunt la maturitate, trecerea cea mare fiind conectată de o trădare a unuia dintre băieți, față de celălalt. Inițierea este în legătură strânsă cu situația de război, degradarea prieteniei și primul contact sexual. În cazul de față inițierea este una traumatizantă, inițiată și pe trădare și neîncredere. Familia este ilustrată în toate categoriile sociale afgane. Amir face parte dintr-o familie de rang înalt, Hassan face parte dintr-o familie cu statut social scăzut și există și alte persoane episodice care fac parte din familii cu statut social înalt, mediu sau din clasa de jos. Războiul gravitează în jurul tuturor temelor, iar personajele sunt afectate de natura neiertătoare a acestuia.
Zmeul devine un simbol al inocenței, al inițierii și are o însemnătate semnificativă în roman. Există o simetrie, pentru că simbolul apare și la început, dar și la sfârșit și oferă o imagine a prieteniei celor două personaje, pentru că imaginea zmeului înălțat are ceva dual, oferă o imagine copilărească, dar în același timp și o destrămare, o ruptură în viața copiilor.
În ansamblu, Khaled Hosseini a construit un roman complex, cu multe teme, descrieri extraordinare despre Afganistan în ceea ce privește obiceiurile, societatea, înainte de război și treptat, cum tot ținutul parfumat, a devenit o ruină și o suferință. În același context oferă un contrast între etapele vieții unui copil, de la preadolescență, la maturitate, cu toate nuanțele, greșelile și copilăriile specifice. Mi-a plăcut foarte mult cum au fost conturate relațiile dintre personaje, pe lângă cei doi prieteni, referindu-mă la relația tată-fiu, care devenea o povară, datorită statutului social pe care-l avea tatăl lui Amir în societate. Amir nu avea calitățile pe care le-ar fi vrut tatăl său și cu toate acestea el s-a dedicat cititului și mai apoi scrisului, care mai apoi a devenit o întreagă carieră pentru acesta.
Nota: 10/10 Titlu: Vânătorii de zmeie
Autor: Khaled Hosseini
Editura: Editura Niculescu
Recenzie: Claudiu
Comentarii
Trimiteți un comentariu