Postări

Scrisoarea mea catre Mos Craciun

Imagine
21.11.2013,  într-un oraș uitat de lume Dragă Moșule,      Îți scriu aceste rânduri pentru că simt nevoia și întâmplarea stranie a fost că azi dimineață, în timp ce mă pregăteam să plec, o carte a căzut din biblioteca mea personală. Am ridicat cartea și n-am putut să nu remarc titlul, Crăciunul în cele mai frumoase povestiri .        Cu toate că se apropie una din cele mai importante sărbători din an, pentru prima dată simt că nu sunt la locul meu. Am realizat că lucrurile materiale, cadourile pentru mine  sunt nesemnificative atât timp cât nu sunt fericit. Când eram mic așteptam cu nerăbdare cadourile de sub brad și să mă bat cu zăpadă. Acum, iau zăpada în mâini, o analizez și realizez cât de rece e; așa mă simt eu acum - rece pe dinăuntru. Mama îmi spunea că trebuie să cred în existența ta dacă vreau ca dorințele mele de Crăciun să mi se îndeplinească și pentru prima dată îi urmez acest sfat după foarte mulți ani. Poate fi o p...

Despre dragoste

Imagine
Dragostea te străpunge cu peste o sută de cuțite când pierzi o parte din ea. Golul acela, bucata lipsă este acum punctul tău vulnerabil și nu poți decât să suferi, poate speri și de cele mai multe ori plângi. În viață plângem când cineva trece în neființă, plângem de fericire și plângem de tristețe când suferim din dragoste. De ce iubim? Când ne naștem nimeni nu ne avertizează, nimeni nu ne prezintă pliantul cu dragostea, simptomele și prevenirea ei. Nu este niciun indicator care să ne îndrume sau nu știm niciodată cum e să iubești și să fii iubit până nu chiar ești. Și cu toate că sunt misterioase căile iubirii, de cele mai multe ori ne lăsăm pradă ei.

Generala 4: Cum am scapat de smecheri, broccoli si Dealul serpilor de James Patterson -Editura Corint

Imagine
Dacă eşti „încarcerat” la generală – sau o să fii curând –, cartea asta te-ar putea ajuta să supravieţuieşti.  Mai mult, o să te prăpădeşti de râs la fiecare pagină.  IA VEZI CUM E?  O să-ţi spun o poveste foarte tare! Iată povestea absolut incredibilă despre cum eu, Rafe Khatchadorian,  am înfruntat-o şi am înfrânt-o pe diabolica profă supranumită Doamna Dragon,  mi-am vândut sufletul teroristului şcolii, şi tot eu am plătit dolar după dolar,  m-am luptat cu un trântor adevărat, de mai multe ori,  am cam pus ochii pe cea mai simpatică fată din şcoală,  am făcut afaceri cu suc şi-am dat faliment  şi i-am rănit intenţionat-din-greşeală pe toţi oamenii la care ţin.  Uneori, cele mai naşpa zile din viaţa mea au fost chiar bune.  Alteori, proaste.  Dar, în general, au fost teribil de amuzante.  CONVINGEŢI-VĂ! Comandă volumul 4 al seriei Generala de James Patterson! LISTĂ PENTRU TABĂRĂ: √ Încearcă broccoli şi su...

Promotiile Editurii Corint si Leda la Gaudeamus 2013

Imagine

Primele poze cu Christian Grey si Anastasia in filmul Fifty Shades

Imagine
Entertainment Weekly au publicat primele imagini sugestive pentru atmosfera celor cincizeci de umbre după ce actorul care îl interpreta pe controversatul Grey a fost înlocuit de altul, Jamie Dornan. Această schimbare a modificat și data de lansare a filmului în cinematografe, filmul având premiera în 2015 de Valentine's Day. Eu unul am rămas surprins de aceste imagini, parcă au ceva aparte actorii.
Imagine

Chemarea cucului de Robert Galbraith (J. K. Rowling) -Editura Trei

Imagine
CHEMAREA CUCULUI de Robert Galbraith (pseudonimul lui J.K. Rowling), traducere de Constantin Dumitru-Palcus – din noiembrie în librării! „Chemarea cucului îmi aminteşte de ce m-am îndrăgostit pe loc de genul poliţist.” - Val McDermid Atunci când un topmodel celebru îşi găseşte moartea căzând de la un balcon acoperit de zăpadă din Mayfair, se presupune că fata labilă emoţional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz. Strike este un veteran de război - cu traume atât fizice, cât şi psihice -, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară. Captivant, cu o scriitură elegantă, impregnat de atmosfera londoneză - de la străzile tăcute din Mayfair şi puburile dosnice din East End, la agitaţia din ...

Rosu ca sangele de Salla Simukka -Editura Trei

Imagine
Acum ceva timp vă spuneam că Editura Trei va publica în colecţia YOUNG primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka, trilogie supranumită „Millennium pentru adolescenţi”. Ei bine, primul roman, ROŞU CA SÂNGELE, va fi lansat anul acesta, la târgul de carte Gaudeamus, în prezenţa autoarei! Aşadar, Editura Trei şi Ambasada Finlandei în România vă aşteaptă sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 13.00, la Pavilionul Central Romexpo – standul Invitatului de onoare (nivel 0.00, stand 3). Alături de autor se vor afla ES Dna. Ulla Väistö, Ambasadorul Finlandei în România, şi Magdalena Mărculescu, director editorial Editura Trei. ROŞU CA SÂNGELE (primul volum al trilogiei Albă-ca-Zăpada) de Salla Simukka, traducere de Sigrid Crâsnean – din noiembrie în librării! Acum și adolescenții au o Lisbeth Salander a lor! E cea mai grea iarnă din ultimii ani; străzile din Tampere, Finlanda, sunt îngheţate şi acoperite de zăpadă. Şi nimic nu contrastează mai tare...

Regatul umbrelor de Leigh Bardugo -Editura Trei

Imagine
REGATUL UMBRELOR de Leigh Bardugo, traducere de Laurențiu Dulman – din noiembrie în librării! „Nu se compară cu nimic din ce-am citit vreodată.” - Veronica Roth, autoarea bestsellerului DIVERGENT Magnific. Epopeic. Irezistibil. Magic. Falia Umbrei, un ţinut învăluit în beznă, populat de monștri, distruge treptat Ravka, o naţiune altădată măreaţă.  Alina, o fată orfană, singuratică, descoperă că posedă o putere unică, ce o face să pătrundă în lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea să destrame vraja demonică a Faliei Umbrei, eliberându-și ţara?  Întunecatul, o fiinţă cu o putere de seducţie teribilă, este conducătorul Grishei. Dacă își va împlini destinul, Alina va fi nevoită să descopere cum să se folosească de harul său și cum să reziste atracţiei periculoase pe care o simte faţă de temutul stăpân. Însă în timp ce-și contemplă viitorul năucitor, Alina nu-l poate uita pe Mal, cel mai bun prieten al său din copilărie. „Bogată în descrieri, magie...

Alesul inimii

Imagine
Chipul ei angelic, părul ei negru dădea de gol orice zvon care îi putea păta reputația și oricum, eu știam adevărul pentru că vorbea cu mine ore întregi de când a crescut. Nu știu cum de vorbea cu o slugă, dar poate faptul că am stat mai mult cu ea decât propriul ei tată a făcut ca ea, de rang nobil, să-i devină sfătuitor. Viitoarea Regină a regatului își pierduse pretendentul într-o luptă, la doar o săptămână înainte de nuntă. La aflarea veștii devastatoare, prințesa s-a urcat în camera ei din turnul de vest al castelului și pentru mult timp n-a mai coborât. La rugămințile mele și ale tatălui ei, am convins-o să accepte moartea băiatului și să încerce să uite.  În iarna târzie, tatăl viitoarei regine anunță că la jumătatea primăverii fiica lui își va găsi jumătatea. Acesta dă de veste în toate regatele, punându-mă pe mine să le scriu fiecărui rege. După ce-am terminat și ultima scrisoare, am ieșit în curtea castelului. Era frig, un strat subțire de zăpadă se așternuse, iar m...