Treceți la conținutul principal

Femeia de ciocolata de Gib Mihaescu Recenzie


Această recenzie face parte din campania Editurii All, vALLuntar. Sprijiniţi această campanie, lăsând un comentariu acestei recenzii şi la 15 comentarii postate, un copac va fi plantat!

Mulţumesc Editurii All pentru că mi-au oferit această şansă!


"Se poate găsi vreo vină copilului care vrea să mănânce singur dulciul preferat?"

Negrișor se luptă cu propriile sentimente, pe care le ține în el și nu le dezvăluie persoanei iubite. O iubește pe domnișoara Eleonora, femeia de ciocolată. Gelos pe Modreanu, preferatul Eleonorei, Negrișor se adâncește în imaginația sa și își închipuie că Modreanu a fost omorât de o creatură. Când acesta revine la realitate, află că Modreanu a fost ucis și îi este teamă dacă va fi suspectat pentru această faptă. Acesta o întâlnește pe Șari, o femeie care era la fel de ciocolatie precum Eleonora, care îl va iniția în acest drum erotic, chiar dacă acesta nu și-a mărturisit sentimentele față de ea. Acest personaj complex cu frică de singurătate, ajunge să nu facă diferența între realitate și imaginație. La scurt timp află de nunta Eleonorei și de revenirea rivalului său Modreanu, într-o altă formă, pe care îl evită. Chiar dacă pe parcurs sunt indicii despre deznodământul acestui mini roman, autorul ne surprinde cu un final neașteptat.

"Dar veninul teribilului nenoroc a crescut pe încetul atât de mare, că din ce în ce se simte mai neputincios să-l strângă în suflet."

"Dar își îmboldește sufletul îndată să ocupe același loc periculos, să se oprească din nou la marginea lumii. Și-i dă bice crude din spate, pentru a-l mâna iarăși la cumpăna înfricoșătoare de frumuseți."

Autorul Gib Mihăescu are un fel aparte de a scrie romane și de a crea personaje. Negrișor, personajul principal, este un inadaptat, un om căruia îi este frică să-și mărturisească sentimentele. Singura lui alinare este imaginația, în care poate crea momente, care îi aduc o satisfacție pe moment. Considerat de unii nuvelă, de alții roman, Femeia de ciocolată este o carte complexă, chiar dacă numărul de pagini nu este mare și reprezintă o provocare pentru cititori. Cu multe înțelesuri figurate, cartea surprinde prin momente stranii, dar și dulci precum ciocolata, urmărind o dragoste neîmpărtășită, plină de frustrare.
Cele două planuri (real-imaginar), sunt delimitate mai greu de cititor, iar elementele și motivele folosite de scriitor precum oglinda, fereastra, fac trimitere la romantism. Întâlnim și strigoiul/fantoma, care învăluie întreaga carte într-un mister. Să fie doar în imaginația personajelor și aceștia nu pot face diferența? Ușor de citit, neașteptat de complexă, această carte este o lectură perfectă, care nu te va dezamăgi.

Nota: 9/10
Autor: Gib Mihăescu
Titlu: Femeia de ciocolată
Editura: All/Alfa
Recenzie: Claudiu

@Carti Alese

Comentarii

  1. Nu auzisem de cartea asta dar nu pare sa fie pe gustul meu

    RăspundețiȘtergere
  2. Am auzit de autor si de carte, am sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa si convingatoare recenzia. Vreau sa citesc si eu cartea, pare interesanta povestea lui Negrisor. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. De Gib Mihaescu am citit Donna Alba si Rusoaica cand eram in liceu. E prima data cand aud de Femeia de ciocolata, cred ca o voi citi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place titlul! <33
    Spor la plantat copacei. ^_^

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit cartea de doua ori, mi-a placut foarte mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place mult recenzia. Nu m-am gandit la aceasta carte pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sună bine, e prima dată când aud de această carte. De asemenea, mi se pare frumos când în centrul atenţiei sunt autori români. Spor la plantat!

    RăspundețiȘtergere
  9. @_@ Nu am mai citit nimic de Gib Mihaescu din scoala. Nu stiam ca editura All are un titlu publicat de el. Suna foarte interesanta povestea si ador coperta. ^_^

    RăspundețiȘtergere
  10. Ei bine, recunosc ca sunt putin obosita si ca am inteles foarte putin din ce am citit mai devrene, dar nu este bai, sunt sigura ca ai avut parte de aventuri extraordinare parcuragand aceste pagini, desi am incercat o data sa citesc Gib Mihaescu, dar m-am lasat bagubasa repede pentru ca....nu stiu, mereu aveam o alternatica mai interesanta din habar nu am ce puncte de vedere. Dar sunt sigura ca daca as participa la o dezbatere despre acest autor, si as citi mai multe pareri ale oamenilor care l-au citit, voi citi si eu pentru a putea sa imi spun punctul de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  11. Suna bine cartea, m-ai facut curioasa cu recenzia ta, o sa adau si eu cartea pe lista de to read. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte frumoasa recenzia!

    O sa cumpar si eu aceasta carte!

    RăspundețiȘtergere
  13. Superba recenzia!
    Suna foarte bune si cartea!
    O sa o cumpar

    RăspundețiȘtergere
  14. Faina cartea, n-am auzit de ea pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumoasa recenzie!!Chiar m-ai facut curioasa.Poate mi-o achizitionez si eu!!

    RăspundețiȘtergere
  16. da, e buna. Si recomand, de acelasi autor Dona Alba.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nici mie nu pare sa-mi fie genul, dar are o intiga aparte asa cum se vede. Iar titlul ma da pe spate!

    RăspundețiȘtergere
  18. Ce titluu beton!Deci nu am mai auzit asa ceva niciodata si ma bucur ca a avut cineva aceasta idee magnifica!

    RăspundețiȘtergere
  19. imi place si mie foarte mult titlul,insa si recenzia e foarte tare:x

    RăspundețiȘtergere
  20. Pare o crte destul de draguta, insa nu ceva care mi-ar placea extraordinar de mult. Totusi, frumoasa recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  21. Traduit désormais en français sous le titre La Femme de chocolat, après La Femme russe (Rusoaica)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "La Femme chocolat" plutôt, comme le titre de la chanson d'Olivia Ruiz; cela convient mieux.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi