Treceți la conținutul principal

Înainte de ispită de Peter Robinson -Editura Leda

“O poveste captivantă care aminteşte nu numai de Hollywoodul de odinioară, dar şi de epoca de aur a romanelor britanice în tradiţia Agathei Christie şi a lui Daphne du Maurier.” – Wall Street Journal

Chris Lowndes şi-a construit o carieră înfloritoare la Hollywood, compunând muzică pentru filme de Oscar. Dar după douăzeci de ani pe meleaguri străine, şi suferind încă după moartea prematură a iubitei sale soţii, se hotărăşte să se întoarcă în Yorkshire, ţinutul copilăriei lui. Şi astfel cumpără conacul Kilnsgate, o casă veche şi izolată, situată într-o vâlcea înecată în vegetaţie. Dar deşi casa îl cucereşte din prima clipă, ea are ceva care îl tulbură, dându-i o vagă senzaţie că încăperile rămase pustii atâta amar de ani îl aşteptaseră pe el. E un sentiment ce devine tot mai puternic atunci când află că fascinantul conac fusese scena unei crime petrecute cu şaizeci de ani în urmă. Fostul proprietar, distinsul doctor Ernest Fox, a fost, se spune, otrăvit de frumoasa şi mult mai tânăra lui soţie, Grace Fox. Arestată şi judecată, Grace a fost găsită vinovată de odioasa crimă şi a fost spânzurată.
Povestea îi stârneşte curiozitatea lui Chris, şi acesta începe să discute cu oamenii locului şi să caute prin arhive informaţii despre misteriosul caz. Şi cu cât află mai multe, cu atât devine mai convins de posibilitatea ca Grace să fi fost nevinovată. Ignorând sfaturile şi avertismentele de a renunţa la cercetările sale, el se încăpăţânează să descopere ce s-a întâmplat în realitate cu peste o jumătate de secol în urmă ─ o căutare obsedantă care îl va purta în meandrele trecutui şi într-un păienjeniş de secrete cu reverberaţii până în prezent. O explorare fascinantă şi plină de suspans a culpabilităţii, a limitelor responsabilităţii personale, a sacrificiului de sine şi a mântuirii, culminând cu o uluitoare şi cutremurătoare revelaţie!

“Peter Robinson îşi merită pe deplin locul în liga, dacă nu chiar la topul ligii celor mai mari scriitori britanici de romane poliţiste.” – The Times
“…o intrigă labirintică şi personaje excelent construite”- Observer
„…un mister nuanţat, obsedant…” – Daily Express
„Una dintre cele mai talentate voci din literatura poliţistă contemporană.” – Publishers Weekly


@Carti Alese

Comentarii

  1. ador coperta mi se pare ca tipa seamana la corp si haine cu spencer din pretty little liars

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ador hainele, dar si stilul copertei. Te pregateste parca pentru o lectura infricosatoare.

      Ștergere
    2. da stiu si e si mai super ca nu i-au aratat fata

      Ștergere
    3. Un autor a zis odata ca ii place ca pe coperta lui este personajul dar nu i se vede clar fata. Asa nu obliga cititorul sa isi imagineze persoana de pe coperta in timpul lecturii si are propria lui viziune despre personaj.

      Ștergere
    4. nici mie nu imi plac copertiile cu modele asa iti poti crea tu imaginea personajului

      Ștergere
  2. Mi s-a parut usor creepy coperta, acum inteleg de ce. Pana la urma este o lectura din genul paranormal. Seamana putin cu Woman in Black sau mi se pare mie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am femeia in negru. ai citit-o?

      Ștergere
    2. Nu am citit-o inca, am vazut filmul si mi-a placut foarte mult. Am observat ca e destul de subtire cartea. am vrut sa o iau la un schimb de carti, dar erau altele care imi faceau cu ochiul.

      Ștergere
    3. eu mi-am luat-o de pe libris cand a fost la jumatate de pret

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi