RECENZIE: Viol o poveste de iubire de Joyce Carol Oates

    Într-o zi de 4 iulie, când se sărbătorește independența Statelor Unite, Teena Mcguire se îndreapta spre casă împreună cu fiica ei, Bethie. Nu și-a imaginat vreodată că o scurtătură te-ar putea aduce în pragul morții, femeia ajungând să fie atacată și violată în grup de o gașcă depravată de bărbați, de față cu fiica ei. Lăsată într-o baltă de sânge, între viață și moarte, Teena este descoperită ulterior de autorități, doar că trauma dobândită și faptul că e blamată pentru tot ce s-a întâmplat în acea seară, o face pe femeie să nu-și fi  dorit să fi fost salvată în acea seară. 

„E ciudat să-ți vezi mama dormind. Incoștientă, afundată în uitare. Nu era nicio baltă de sânge sub ea. O auzeai cum respiră. Un sunet dur și enervant, ca o țesătură care se rupe. Dar mami părea împăcată, stând pe o parte, ca un copil, cu mâinile între genunchii trași la piept.”

„Când îi vei spune? Poate niciodată. De ce i-ai spune? N-ar înțelege. Lumea aceea era oribilă, dar era și frumoasă. Era plină de ură, dar și de iubire. Un singur bărbat ar înțelege toate acestea și acela nu este soțul tău.”

„— Ar trebui să curețe cineva parcul ăsta, înainte era așa frumos și acum e așa trist.

Iar tu ca o răsfățată de doisprezece ani care trebuia să aibă ultimul cuvânt, ai spus:

— Mami întregul oraș e trist. Pe ce lume trăiești?”

        Mi s-a mai întâmplat să citesc o carte și să realizez că trăirile, sentimentele generate sunt cele care sunt de obicei asociate cu o carte horror sau un film din același gen. Viol. o poveste de iubire este sub interpretarea mea, un micro-roman horror, care nu include scene paranormale sau ceva fantastic, dar relevă în principal dezumanizarea și defectele sociale, când are loc un astfel de incident tragic. Dacă ar fi să compar experiența trăită în timp ce citeam această carte, ar fi cu un film produs de Ari Aster (Hereditary, Midsommar, Beau is Afraid), care reprezintă un nou val al genului horror, denumit „elevated horror”. Viol. o poveste de iubire este o carte care te scoate din zona de confort și care reflectă din păcate realitatea în ceea ce privește protejarea victimelor și judecata din partea sistemului, dar și a societății.

       Deși este un micro-roman, Joyce Carol Oates propune o tematică vastă, care pornește de la un abuz infiorător, conturând sociatatea din mai multe multe unghiuri, iar aceste perspective conduc spre alte subteme, cum ar fi dezumanizarea, inițierea, portretizarea femeii în societate, trauma în raport cu abuzatorul, dar și cu media, sistemul de judecată și „gura târgului”. Dezumanizarea este transpusă într-un mod animalic, iar gândurile abuzatorilor, acțiunile, conturează o imagine de bestialitate terifiantă. Inițierea este evidențiată prin Bethie, căreia îi este furată inocența și e forțată să-și piardă copilăria mult prea devreme, lăsând în urmă culorile vii pe care le avea lumea ei înainte de incident. Cu toate că femeia este victima, Joyce Carol Oates demonstrează cum colectivul reușește să eticheteze și să judece femeia ca fiind responsabilă de incident. Teama de judecată pe care o are personajul principal se datorează de lipsa de protecție a victimelor și de istoria colectivă pe care o au femeile în fața bărbatului. Trauma  în cazul romanului este una directă și indirectă, fiica fiind o martoră a atrocității, iar mama victima directă, iar prin dovândirea emoției violente, fiica devine responsabilă de protecția mamei și a viitorului lor, pentru că viața după violență este un joc continuu de supraviețuire.

     Am realizat că Joyce Carol Oates are curaj, este dedicată în asumarea subiectelor sensibile, scriind într-un mod dedicat, real. Narațiunea este fragmentată, experiența fiind asemănatoare cu fragmentarea momentelor de după atac, focusul fiind pe mai multe personaje. Mai mult decât atât, există și narațiune la persoana a II-a, vocea adresându-se lui Bethie.

           Paradoxul prezent în titlu asociind două elemente în antiteză este integrat în roman într-un mod interesant, care poate genera polemici, intrebări, legat de perioada de după violență, dacă poate exista o revenire la normalitate a victimei, astfel încât să existe o poveste de iubire. Romanul subliniază cum violența la rândul ei generează violență, răzbunare și cu toate că poate fi justificată, nu modifică cu nimic trecutul, trauma nu dispare, iar mentalitatea oamenilor asupra victimelor nu este schimbată. 

        Într-adevăr, microromanul este greu de digerat, dar îl recomand tuturorcelor care vor o ficțiune cu rădăcini adânci în realitatea cotidiană și care reflectă emoții puternice, crude, despre partea animalică, depravată a ființei.

Nota: 10/10 

Titlu: Viol o poveste de iubire

Autor: Joyce Carol Oates

Editura: Editura Curtea Veche 

Recenzie: Claudiu