RECENZIE: O viață și trei zile de Pierre Lemaitre Recenzie

Beauval, un orășel uitat de lume, nu intrase în lumina reflectoarelor până acum. Dispariția micuțului Remi produce multă forfotă, iar Antoine știe adevărul și îi este frică să dezvăluie ce s-a întâmplat pe 23 decembrie 1999. Ceea ce este și mai straniu este că de la bun început ni se dezvăluie identitatea  celui care a avut de-a face cu moartea băiețelului. Ceea ce pare a fi inițial un roman polițist, este de fapt un roman în care regulile acestui tip de narațiune sunt neglijate. O viață și trei zile prezintă un scenariu bizar, în care un făptaș își ascunde urmele ireversibilului act, narațiunea căpătând o nuanță de coșmar, pentru că ajunge să trăiască în miciună.

„A simțit dintr-odată o ușurare neașteptată. Nu erau lacrimi obișnuite, ca în vremea când era liber, ci un torent profund și apăsător. Lacrimi care spălau și limpezeau.”

Experiența mea cu acest roman a fost una neobișnuită, având în vedere că empatia mea față de personajul principal începea să scadă din ce în ce mai tare, mai apoi să crească, aflându-mă într-o continuă stare de ambiguitate pe tot parcursul romanului, în ceea ce privește opinia mea despre protagonistul cărții. Această situație este plauzibilă, având în vedere în ce situație se află personajul principal, dar un lucru este sigur, dacă doriți o experiență inedidă în timp ce citiți romanul, vă recomand să nu citiți descrierea acestui roman și să vă delectați cel mult cu prima copertă și titlul și vă garantez că experiența va fi una extraordinară.

O viață și trei zile are un început brusc și urmărește planul unui băiat, când își omoară din greșeală un vecin. Mi s-a părut tulburător cum a reacționat și cum târa cadavrul prin pădure, sperând să găsească locul perfect, unde n-ar putea fi descoperit. Narațiunea la persoana a III-a urmărește cum încet-încet adolescentul cade într-o nebunie, pentru că mereu are același coșmar, că va fi descoperit. Autoritățile încep să abordeze suspecții, doar că el nu se află printre aceștia. Cu toate că se pune accentul pe o crimă, misterul principal al romanului, este de fapt de ce Antoine nu este condamnat, iar răspunsul este frumos formulat (și am rămas ușor surprins) în finalul romanului. Sub tot acest strat narativ de roman polițist, mi-a plăcut cum și natura s-a manifestat, pentru că acea furtună i-a adus un beneficiu criminalului. Tranziția de la comiterea crimei și ce s-a întâmplat unsprezece ani mai târziu a fost bine realizată, scriitorul subliniind urmările tragicului incident. Ajungem să pătrundem și mai mult în mintea lui Antoine și putem să tragem anumite concluzii. 
Cu toate că romanul abordează o narațiune stranie de roman polițist, scriitorul abordează și alte teme precum familia sau iubirea (într-un mod straniu, într-adevăr). Personajul principal crește într-un mediu familial neechilibrat și ajunge să-și revarse furia asupra unui copil inocent. În ansamblu, romanul mi s-a părut unul expermental, din prisma celui care citește deoarece personajul te va face să jonglezi dintr-o parte în alta și-ți dă de gândit. Te face să te întrebi dacă de la bun început totul a fost un accident sau a fost de la bun început, în natura lui să comită o crimă.
Romanul îl puteți găsi la Editura Trei.

Nota: 9/10

Titlu: O viață și trei zile

Autor:  Pierre Lemaitre

Editura: Editura Trei

Recenzie: Claudiu