Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
stia eu ca trebuie sa fie si o continuare. Stiam!
RăspundețiȘtergeredar cate carti are seria?dpar 3?sau mai multe?:D
RăspundețiȘtergereAre 4. A 4-a apare in strainatate pe 27 august si se numeste The Fall of Five. :D
ȘtergereIn sfarsit. Imi era teama ca Nemira a abandonat seria. In sfarsit pot sa le citesc pe toate.
RăspundețiȘtergerestai asa: nu cumva actiunea cartii se petrece inainte de ,,eu sunt nr. patru"? ca parca nu mai erau noua....
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereNu am fost atenta pana acum la titlu, dar si eu ma intreb acum. Stiu ca in prima carte, cel putin, 3 dintre ei sunt morti. Titlul original este The Rise of Nine si am presupus ca are legatura cu al 9lea dintre ei.
ȘtergereNu am citit cartea, dar e posbil sa se mai alature cativa grupului. :))
Are un titlu dubios...Dubios in sensul bun!Te face sa vrei sa o citest.Te face curios.Chiar foarte curios!
RăspundețiȘtergereTitlurile tuturor cartilor din seria asta mi se par interesante, au un mod ciudat de a te atrage :)
ȘtergereDaca apare si acest volum la noi, atunci chiar trebuie sa ma apuc de seria asta. Prima carte sta ratacita printre multe altele pe raftul meu, insa nu prea am avut tragere de inima pana acum sa o citesc.
RăspundețiȘtergereimi poate zice cineva toate denumirile cartilor care deja au aparut , va rog?
RăspundețiȘtergereeu sunt numarul patru
RăspundețiȘtergereputerea celor sase
lupta celor noua
Seria va avea 6 romane asa cum "a" precizat Pittacus Lore. Cartea cu numarul 4 a aparut deja anul trecut in august, insa in varianta in engleza, ma intreb cand va aparea si la noi... Se numeste "The fall of five". Suna intrigant si putin infricosator
RăspundețiȘtergerePai bun.. si cand apare si la noi volumul 4!!!!!
RăspundețiȘtergereStie cineva cand vor aparea si la noi volumele 4 si 5 ?
RăspundețiȘtergeredeci, cand apare vol 4?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere