Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

2/10/2013

Georgina Kincaid 1 : Tristeti de sucub de Richelle Mead Recenzie

"Mă lupt în fiecare zi să nu las trecutul să mă copleșească. Uneori câștig eu, alteori câștigă el."

Georgina Kincaid este o creatură supranaturală, care are bărbatul la picioare, doar dragostea îi lipsește. Având abilitatea de a-și schimba înfățișarea oricând, este avantajul unui sucub, de a fermeca prada. Bărbații ar face orice pentru a li se îndeplini fanteziile, chiar dacă asta înseamnă să-ți vinzi sufletul. Datoria Georginei este să ducă cât mai multe suflete colo' jos și așa își satisface și nevoile de sucub (își încarcă bateriile mai bine zis). Dar fericirea nu se oprește aici. Georgina pe lângă natura ei supranaturală, mai are și obișnuințe omenești cum ar fi cititul, visând la dragostea pe care le oferă cărțile lui Seth Mortensen. Pe lângă meseria ei întunecată, Georgina mai are o slujbă, cea la o librărie, micul ei Rai plin cu cărți. Face greșeli, se implică cu cine nu trebuie la servici, iar întâlnirea cu scriitorul ei preferat o rușinează pentru că a luat-o prin surprindere. E greu să fii lângă persoana de care vrei să te îndrăgostești și să știi că o poți omorâ dacă îl consumă prea mult. Dar înainte de această viață stabilă de sucub, era o nemuritoare cu probleme, ca și acum; se pare că unii nu-și pot schimba soarta, indiferent ce schimbări au loc. Roman este bărbatul care își face loc în viața demonului irezistibilm iar Georgina n-ar spune nu. În Seattle nu întâlnim doar creaturi irezistibile ca Georgina, dar și vampiri, îngeri... Jerome, șeful ei atât timp cât își face meseria de sucub, împreună cu ceilalți prieteni nemuritori sunt îngrijorați, când nemurirea lor este vânată...

"Nu e drept că unii oameni au vieți  perfecte, că de civilizații minunate se alege praful, că unii bebeluși  se nasc cu zilele numărate, că eu sunt prizonieră în parodia asta de existență. Condamnată pentru eternitate să fac amor fără dragoste."

Tristeți de sucub este o carte plăcută, amuzantă și sexy. Lăsând la o parte faptul că personajele sunt supranaturale, Georgina, personajul principal este amuzant și chiar regretă viața de muritoare. Cu toate că este un demon care se hrănește cu energia bărbaților, are un animal de casă și adoră cărțile, în special cele scrise de Seth Mortensen. Cartea nu este chiar una erotică, face trecerea de la fantasy la adult într-un fel ușor, nu sunt multe scene erotice (cum e Fifty shades), dar umorul este pe măsura așteptărilor. Georgina are momentele ei de prostuță, dar și în acele momente nu poți să n-o îndrăgești pentru că este un personaj puternic și interesant, care nu-i place să fie călcată în picioare. Veți îndrăgi cartea, nu pentru că este scrisă de Richelle Mead, cea care a scris Academia vampirilor, nu. Eu nu am citit Academia vampirilor și spun că este o carte bună dintr-un punct obiectiv (poate pe viitor voi începe și seria AV). Triunghiul amorost Georgina-Seth-Roman este destul de evident, chiar dacă ea nu este decisă de la început, multe lucruri se pot întâmpla până spre finalul cărții. Lumea descrisă este cu totul ceva nou, orașul Seattle se încinge destul de bine! O spun încă o dată umorul din carte e prețios, aproape toate personajele au simțul umorului dezvoltat, chiar dacă acest lucru uneori o enervează pe Georgina destul de tare. Am avut parte de niște fâșii de amintiri din trecutul ei, cât timp era o muritoare și acest lucru a fost  interesant. Concepția de sucub a fost interesanta, o creatură care putea seduce și care se hrănește cu energie omenească. Este scrisă foarte bine, nu realizezi când termini capitolele și nu vrei să te mai oprești.
Abia așteptă să văd ce se întâmplă în volumul 2 Nopți de sucub!

Nota: 10/10
Titlu: Tristeți de sucub
Autor: Richelle Mead
Editura: Leda
Recenzie: Claudiu

@Carti Alese

58 de comentarii:

  1. Am inceput si eu primul volum din serie, dar din pacate a trebuit sa o returnez inainte sa o termin. Asta voiam si eu sa zic: nu e tocmai erotica, nu are scene prea prea si totusi am auzit foarte multa lume zicand ca nu e pentru adolescent. Ideea e ca am vazut carti destinate adolescentilor cu aceleasi scene din Tristeti de sucub.
    Mi-a placut putinul pe care l-am citit si mi-a placut cum imbina viata ei supranaturala cu una umana.
    :)) Se pare ca ea este constienta ca ii trebuie bani pentru haine si un acoperis deasupra capului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi pare sincer rau ca nu ai apucat sa o termini. mi-ar fi placut sa iti aud parerea

      Ștergere
    2. Pot sa iti zic pana acum: lectura usoara, amuzanta si reuseste sa imbine cu succes partea de fantasy cu normalul. Asta imi place la partea 1 din prima carte pana acum: un personaj supranatural in oras, incercand sa duca, cel putin partial, o viata normala. :D

      Ștergere
    3. cat de tare sigur ma apuc de ea cum o pro=imesc sper sa reusuesti s itu sa o citesti ca sa schimbam impresii

      Ștergere
    4. Daca ne apucam sa citim toate recomandarile de pe site-ul asta sunt sigura ca nu mai dormim. :))

      Who needs sleep anyway.

      Ștergere
    5. zicem noi asa dar nu cred ca am rezista prea mult fara somn

      Ștergere
    6. 2 zile - 48 ore :))
      Asta este recordul meu. Dar dupa 24 de ore deja nu puteam sa mai gandesc limpede si crede-ma ca citit-ul nu era o optiune. Adormeam instantaneu cu cartea in brate. :))

      Ștergere
    7. wow de ce ai stat atata treaza? eu nu as face asta

      Ștergere
    8. Am o viata hiperactiva :)).

      Ștergere
    9. nu e bine sa ai o astfel de viata mereu. sunt momente in care mai simtim nevoia si de odihna

      Ștergere
    10. Da, de obicei atunci pic pur si simplu :)). Not funny.

      Ștergere
    11. imi imaginez... dupa atatea ore de lipsa

      Ștergere
  2. Am auzit multe despre aceasta carte chair si de la cea mai buna prietena a mea(care nu e prea mare fana a cititului)numa lucrurie de bine.Si tot am zis ca am sa mio cumpar si eu.Si tot am amanat.Deobicei nu citesc recenzieiile pentru unele sunt asa de detaliate incat expun actiunea cartile si atunci nu imi doresc sa o mai cumpar sa o citesc si eu.Mi se pare ca isi pierde tot farmecu sa afli de la altcineva ce se intampla intr-o carte nu sa descoperi tu.Insa recenziile tale imi plac si le citesc cu placere.Nu sunt nici prea pre nici foarte foarte.Am sa o citesc si eu cat de curand:D

    RăspundețiȘtergere
  3. este o serie grozava,mi-au placut toate cele 5 volume, Georgina este o eroina pe care nu poti sa nu o indragesti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am facut schimb cu o fata si imi da toata seria. abia astept coletul

      Ștergere
    2. No way!!! Ai gasit tot la schimb? :(( Eu oficial nu mai am nimic de dat la schimb.

      Ștergere
    3. le mai ai pe alea doua sau ai scapat si de ele?

      Ștergere
    4. Nu sunt titluri foarte cerute asa ca o sa mai dureze ceva timp :))

      Ștergere
    5. da sa ma anunti daca faci rost de primul volum din gossip girl

      Ștergere
    6. Oh, am auzit ca este destul de rarut. :P Dar daca dau peste el te anunt.

      Ștergere
    7. da pai a aparut de mult si s-a terminat stocul

      Ștergere
    8. Incearca sa ceri la schimb sau cauta pe okazii. Sunt multi care au multe carti si e posibil sa il gasesti si ieftin pentru ca nu le stiu valoarea. Oricum, nu e genul meu de carte Gossip Girl.

      Ștergere
    9. eu vreau sa citesc volumul 1 ca sa imi fac o impresie. am cautat peste tot nu e

      Ștergere
    10. Mie nu imi place stilul in care este scrisa. Ce nu o cauti pe net sa vezi cat de cat daca iti place? Poate nici tie nu iti mai place si nu te mai agiti.

      Ștergere
    11. sincer am cautat-o, dar slabe sanse

      Ștergere
  4. Si eu o vreau!!!! Este o serie grozava cu o poveste originala si plina de entuziasm...poveste dintre un muritor sedus si un sucub. as putea sa spun ca e delicios de imorala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imteleg perfect despre ce vorbesti.

      Ștergere
    2. ma bucur ca m-am facut inteleasa!!!!

      Ștergere
    3. imi place idea acea ca in fiecare volum titlul are cuvantul sucub e super idea

      Ștergere
    4. Da stiu....e ceva de genul Cronicile Wardstone au cuvantul vraci sau Vampirii sudului care are cuvantul moarte...

      Ștergere
    5. Si, se pare ca sunt obosita. A trebuit sa citesc de cel putin 3 ori conversatia sa inteleg despre ce vorbiti. :)) Noapte buna.

      Ștergere
    6. noapte buna desi acum la mine e dimineata=))

      Ștergere
  5. Am citit toate cele cinci carti aparute, o astept cu mare nerebdare pe ultima. Imi pare rau ca este ultima, sper ca macar Georgina sa aiba parte de un final fericit. Sunt sigura ca il va avea pentru ca si Academia Vampirilor s-a terminat cu bine.
    Imi place recenzia, eu nu consider ca Georgina - Seth - Roman, fac parte dintr-un triunghi amoros. Asta pentru ca Georgina mai are si alte relatii...si Roman ce o sa se intample cu el...mai multe in volumele viitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer? Imi place stilul autoarei si sunt multumita cu pachetelele de 5-6 volume pe serie. Apreciez ca nu lungeste prea mult o serie.

      Ștergere
    2. cat de tare pare cartea abia astept sa ma apuc de ea. app michikit ai reusit sa pui ala azi la posta?

      Ștergere
    3. Nup, le-am impachetat si le duc maine dimineata la 8. :D Tu?

      Ștergere
    4. le duce tata azi sau maine ca pe mine m-a cuprins raceala si nici el nu se simte prea bine

      Ștergere
    5. Oh, sper sa le primesc saptamana asta. :(

      Ștergere
    6. cel tarziu luni sincer imi este si putin teama sa nu fiu trasa in piept. nu o lua personal

      Ștergere
    7. :)) Daca vrei iti dau o lista cu toate persoanele cu care am facut schimb. Cred ca unele bloguri au si mentionat ca au facut schimb de carti cu mine.

      Ștergere
    8. ok hai ca o trimit maine am incredere in tine. tu ai trimis-o?

      Ștergere
    9. Logic. Cand ti-am zis ca am trimis-o. Cred ca iti ajunge maine. :(( Voiam si eu sa le citesc in week-end.

      Ștergere
    10. super mersi mult maine il trimit si eu sper sa ajunga cel tazriu marti. iarta-ma ca nu am trimis-o mai devreme dar asa e la inceput pana cunosti persoana si ai incredere in ea

      Ștergere
    11. Dupa atata timp? :((
      Prin cate am trecut impreuna? Te-as ameninta ca nu mai vb cu tine daca nu am avea deja zeci de discutii incepute. :))

      Ștergere
    12. ai dreptate, dar s-au adunat mai multe. nu ma simt nici foarte bine ma lupt cu o raceala de m-am intors de la scoala azi

      Ștergere
    13. Incearca inghetata. Am auzit totusi ca ar merge. :))

      Ștergere
    14. nu in timpul racelii nu incerc inghetata. aia merge doar la suparare

      Ștergere
    15. Ieri am mancat o inghetata de vanilie pe strada si lumea se uita la mine ciudat. Adica, inteleg ca e frig afara si toata lumea era imbracata la blanuri, dar totusi... :))

      Ștergere
    16. =)))) e ciudat pe frigul asta, dar nu prea esit din comun

      Ștergere
    17. Exact. Afara e oricum frig. Ce daca mananc ceva ce e la fel de rece ca afara?

      Ștergere
    18. eu fac repede rosu in gat daca ma joc asa cu temperatura si frigul deci nu prea vreau sa ma risc

      Ștergere
  6. Bravo. Este una dintre seriile mele preferate. Georgina este pur si simplu simpatica. Ti-ai dori sa fii prieten/a cu ea. Mi-au placut foarte mult cartile. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place seria si o ador pe Georgina. Primul volum mi-a placut foarte mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna! Crezi ca aceasta serie ar putea fi si pentru adolescenti sau nu e potrivita?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o poate citi un adolescent trecut de 15 ani. Nu putem compara stilul sau scenele din această carte cu o carte erotică, sau chiar Fifty shades.

      Ștergere

Persoane interesate