Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
cand apare filmul?
RăspundețiȘtergereNoiembrie 2013.
Ștergereuai :X ce fain i! 8-> abia astept filmul <3
RăspundețiȘtergereBestial filmul asta..sau mai bine zis:seria:xLe ador:xsi la fel si coperta:x
RăspundețiȘtergereOmg! Il ador! Daca si filmul e la fel de bun ca si cartea... jos palaria! Vreau sa spun, sunt chiar curioasa cum va fi filmat momentul in care Katniss afla ca trebuie sa mearga pentru a2a oara la Jocurile Foamei. Si vreau sa vad personajul interpretat de Finnick.
RăspundețiȘtergereE absolut geniala imaginea!
RăspundețiȘtergereM-a lasat fara cuvinte!
Superb poster!
RăspundețiȘtergereFaptul ca apare doar in noiembrie ma intristeaza :( Dar mai sunt 10 luni asa ca nu am ce sa fac, decat sa astept.
RăspundețiȘtergere