Autorul de marca Felix J. Palma in Romania!


Autorul spaniol Felix J. Palma se intalneste cu cititorii romani
Editura Trei, cu sprijinul Ambasadei Spaniei in Romania, va invita la evenimentul de lansare a cartii Harta cerului, scrisa de Felix J. Palma. Autorul spaniol se intalneste cu cititorii din Romania, miercuri 26 septembrie, la ora 18.00, in Libraria Carturesti Verona.
Alaturi de scriitor vor fi prezenti Excelenta Sa Domnul Estanislao de Grandes Pascual, Ambasadorul Spaniei in Romania, directorul Institutului Cervantes Dl. Juan Carlos Vidal García, criticul literar Dan C. Mihailescu, traducatoarea Ana Maria Tamas si directorul editorial al Editurii Trei Magdalena Marculescu.
Despre carte:
In calduroasa vara a anului 1835, un barbat a facut lumea sa viseze, sustinand ca Luna e locuita de unicorni, de oameni-lilieci si alte fiinte fantastice. Dupa mai bine de 70 de ani, stranepoata lui, Emma Harlow, stie ca se va putea indragosti numai de cineva care, ca si strabunicul ei, sa fie in stare sa inflacareze imaginatia contemporanilor. Pentru aceasta ii cere milionarului Montgomery Gilmore, cel mai neobosit pretendent al ei, sa reproduca invazia martiana descrisa de H. G. Wells in romanul Razboiul lumilor. Iar pentru Gilmore, nimic nu e imposibil: martienii vor invada Pamantul, chiar daca, de data aceasta, va fi din iubire.

"Un savuros amestec de genuri." - The Washington Post
"Un uluitor carusel de eruditie si extravaganta." - Le Nouvel Observateur
"Cititorii care se vor aventura in aceasta calatorie vor fi recompensati cu prisosinta. Felix Palma impleteste istoria si fantasticul intr-o poveste de dragoste impresionanta, condimentata cu nenumarate aventuri." - Booklist
"Pur si simplu sclipitor." - Publishers Weekly

Despre autor:
Felix J. Palma este unul dintre cei mai originali scriitori spanioli, iar una dintre marcile scrisului sau este aceea de a insera fantasticul in cotidian. A publicat cinci carti de povestiri, care i-au adus multe premii, printre care Premiul Tiflos in 2001 si Premiul Iberoamericano in 2003.
Harta cerului face parte dintr-o trilogie. Prima parte a trilogiei – Harta timpului – a fost recompensata cu prestigiosul Premiu Ateneo de Sevilla in 2008. Publicata in peste 25 de tari, ea l-a consacrat definitiv pe Felix J. Palma ca prozator. Harta timpului, a aparut la Editura Trei, in 2011.

Va invitam la un dialog spumos si incitant cu Felix J. Palma in cadrul intim-cultural asigurat de Libraria Carturesti Verona.
@Carti Alese

Comentarii

  1. m-a impresionat cartea asta.incepe in secolul al XIX-lea,mister,fiinte magice,lume necitita care crede orice,apoi lumea contemporana,iubire,incercare de a-i aduce luna de pe cer.Imi place!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu