Treceți la conținutul principal

CUPA CARTILOR - Etapa 2 - Runda 6 - Ingerul Noptii VS Instrumente Mortale




Îngerul Nopții de Becca Fitzpatrick


Număr volume: 3 (serie incompletă)
Număr volume apărute la noi: 2
An apariție: 2010
Editura: LITERA




Acelaşi liceu obişnuit şi acelaşi profesor inventiv care schimbă ordinea în bănci. Deși începutul acestei serii pare a fi un pic cliche, nu este cazul să vă lăsați înșelați de aparențe. Bineînţeles că noua ordine precum şi noua sarcină de lucru îi vor pune în legătură pe el şi ea. Şi cam aici se termină obişnuitul. Ce începe e o poveste la care toţi cititorii vor rămâne să viseze cu ochii deschişi.
Ea - Nora nu este liceeana tipică, deși își dorește sa ajungă la Yale și are o familie cu mici probleme. Este deja oarecum independentă pentru vârsta ei, mama călătorind mult de când tatăl ei a murit. Prietena ei cea mai buna, Vee, este preocupată de toate lucrurile pe care ea nu le apreciază: băieți, cumpărături și drame. Cuminte și inteligentă, multe dintre fete se pot regăsi în personajul ei. Asta până când îl întâlneşte, bineînţeles pe El. Un El care, tot bineînţeles, o enervează şi atrage în acelaşi timp.
El – este întruchiparea băiatului rău – atrăgător, întunecat, misterios și extrem de încrezut. Tipic pentru cărţile YA Fantasy, dar autoarea reuşeşte să nu exagereze, păstrându-l într-un plan tangibil. Patch este un personaj masculin pe care ori îl iubești, ori îl urăști, ori îl urăști atât de mult încât îl iubești.
Totul se precipită. Întâlniri şi accidente ciudate, urmăriri agasante, capcane şi pericole presărate la fiecare pas. Cititorul nu are timp să-şi formeze o părere că apare ceva ce schimbă datele problemei. Tot mai mulţi devin implicaţi şi tot mai mulţi par vinovaţi de ceva sau... suficient de nevinovaţi. Deznădejdi şi speranţe vechi de pe vremea alungării lui Adam şi Eva, deznădejdi şi speranţe medievale, deznădejdi şi speranţe moderne toate converg şi tind să fie împlinite acum. Iar un rol important îl joacă Nora, care habar nu are de tot acest complot general al cărui pion principal este. Pe măsură ce începe să dezlege misterele din jurul ei, în condiţiile în care legăturile de sânge par a nu conta deloc, bunătatea şi puritatea ei o vor determina să facă unele alegeri extreme. Ce îi vor aduce acestea? Nu se ştie cu siguranţă pentru că ea nu este ceea ce credea, nici Patch nu este chiar atât de întunecat (sau poate că da), iar răul mai puternic e acolo unde nu te aşteptai. Prietenia poate avea un înţeles diferit. Ce te face s-o respecţi, ce te face s-o respingi sau s-o foloseşti depinde de fiecare.
Povestea are câte un pic din toate: o prietenă grozavă pe care oricine și-ar dori-o, viață de liceu condimentată cu drame desigur, mister, suspans și un personaj masculin pe gustul oricărei fete. Evoluţia personajelor, principale şi nu numai, surprinde într-un mod plăcut. Pe toţi îi veţi regăsi un pic schimbaţi, mult mai stăpâni pe ei şi mai maturi la începutul fiecărui volum.


De ce s-o votaţi? Pentru că Îngerul Nopții este o serie care creează dependență. Există ceva – și nu-ți poți da seama cu certitudine ce – care te face să-ți dorești mai mult. Autoarea se descurcă excelent în construirea caracterelor, în redarea acțiunii și în tot acest timp reușește să mențină alert interesul cititorului.
(Bibliophile Mystery)
***

Instrumente Mortale de Cassandra Clare



Numar volume: 5 (serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 3
An aparitie: 2011
Editura: LEDA




Instrumente mortale nu este doar o „altă serie fantasy”. Este acea serie pe care ar trebui să o citească toată lumea, acea serie care reprezintă un reper valabil al genului. Deşi este catalogată ca Young Adult, ea va fi sigur apreciată în egală măsură şi de cei maturi.
Autoarea reuşeşte să construiască o lume care pare deopotrivă reală şi magică. Cassandra Clare stabileşte în această lume un echilibru perfect între legende, mituri urbane şi real care are ca efect integrarea perfectă a cititorului în aceasta. Este o lume ce nu aparţine doar oamenilor obişnuiţi ci una care aparţine deopotrivă Vânătorilor de umbre, zânelor, vârcolacilor şi vampirilor chiar şi demonilor. Societatea Vânătorilor de umbre este mistică, întunecată, sexy, curajoasă şi puternică, una din care îţi vei dori să faci parte.
Personajele sunt foarte bine construite şi variate. Fiecare corespunde rolului care i s-a dat şi fiecare este influenţat de modul în care acţiunea se desfăşoară.
Clary este pe măsura celui mai bun prototip al eroinei fantasy, inteligentă, cu o isteţime a vieţii, curaj şi bunătate şi cu acel ceva care îi oferă autenticitate şi care o ţine ancorată în real. Real este şi fermecătorul Jace care se ascunde sub aparenţa unui temperament enervant ce ajunge insuportabil chiar şi pentru cei care îl iubesc. Legătura dintre Jace şi Clary devine exemplul cel mai nefericit al dragostei interzise, lăsând cititorul să fiarbă până la aflarea deznodământului.
Personajele secundare sunt destule şi pe fiecare îţi doreşti să le vezi mai mult, să le regăseşti mai des. Alec şi Magnus, Isabelle şi Simon, Luke şi Sebastian şi toţi ceilalţi au propria istorie care alături de personalităţile lor variate dau consistenţă şi valoare seriei.
Acţiunea este intensă şi uneori atinge limita dark, devenind înfricoşătoare. Mai ales prin faptul că simţi că te afli în mijlocul acţiunii, că puţinele opţiuni ale personajelor sunt puţinele tale opţiuni. Luptă sau fugi! – nu vei putea simţi mai real cum adrenalina duduie nu doar prin vasele lor ci şi prin sângele tău.
În Instrumente mortale nimic nu este la întâmplare, nimic nu este o coincidenţă sau un mod facil de a ieşi dintr-o situaţie. Mai mult, autoarea se joacă cu cititorul arătându-i din timp indicii cu privire la ce se va întâmpla, dar nu vă gândiţi că acesta îşi va da seama. De ce? Pentru că fiecare amănunt poate da naştere mai multor posibilităţi. Elementele mici, aparent neînsemnate sunt cele care la un moment capătă valoarea punctului de cotitură, acel buştean sau piatră care schimbă cursul râului, acea buturugă mică ce răstoarnă carul mare. Pe măsura volumelor, lupta eternă dintre bine şi rău devine mai acută, mai profundă, iar trăirile personajelor vor fi chinul cititorului.
Totuşi, deşi problemele seriei sunt foarte serioase, de la salvarea relaţiilor până la salvarea lumii şi eventual supravieţuirea personajelor, nu lipseşte umorul. Replicile adolescenţilor (care, să fim serioşi cât de serioşi pot fi şi cât timp???) poartă acele ironiei şi hazului de necaz.
De ce să votaţi seria? Pentru că are tot ce şi-ar putea dori un tânăr cititor (orice cititor): mister, suspans, surprize, trădări, dragoste şi chiar mici tuşe de dramoletă. Indiferent de stilul vostru preferat, indiferent de ceea ce vă face să vibraţi tot veţi găsi ceva care să vă placă şi să apreciaţi în Instrumente mortale. O serie cu adevărat mortală.
(Bibliophile Mystery)


Puteti vota pana pe 21 iunie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI
*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"


@Carti Alese

Comentarii

  1. Din moment ce am citit doar Îngerul Nopţii am ales să o votez pentru că ştiu cât e de genială şi chiar cred că merită.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am votat Instrumente Mortale. Ador seria asta, e geniala si foarte foarte interesanta. Abia astept sa citesc si celelalte volume.

    RăspundețiȘtergere
  3. am votat instrumente mortale, desi imi doresc sa citesc si ingerul noptii...se pare ca e grozava

    RăspundețiȘtergere
  4. of....speram sa ,,castige" Ingerul....

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucuram mai mult daca castiga ingerul noptii...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ingerul noptii e una din cele mai grozave carti pe care le-am citit.Mi-ar fi placut sa castige :(

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi