Treceți la conținutul principal

Captiv in labirint de James Dashner -Editura Litera


Captiv în labirint e primul volum dintr-o trilogie antiutopică situată de James Dashner într-un viitor neclar, rezultat al unui dezastru planetar. Volumul urmează toate regulile literaturii distopiene: situarea acţiunii în viitor,  prezenţa unei forme de opresiune socială, conformarea la anumite reguli cu excepţia unui personaj care încearca sa iasă din ordinea stabilită, o supraveghere constantă din partea unei puteri exterioare, memoria individuală înlocuită sau ştearsă.


Personajul principal, Thomas, se trezeşte într-un loc necunoscut numit Glade, amnezic şi înfricoşat, alături de alţi băieţi – toţi adolescenţi - aflaţi în aceeaşi situaţie. Aici descoperă, rând pe rand, că noua sa casă e de fapt un labirint uriaş, cu ziduri de piatră care se mişcă in timpul noptii, făcând rezolvarea sa aproape imposibilă; că în labirint se ascund nişte monştri-roboti – Dureroşii - care îi atacă şi îi determină să treacă printr-o Transformare
dureroasă; că sunt forţaţi să locuiască în Glade de către nişte Creatori despre care nu-şi amintesc nimic.Thomas şi tovarăşii săi, alături de Teresa - singura fată din întregul grup - trebuie să rezolve labirintul şi să găsească drumul spre casă cu orice preţ.

@Carti Alese

Comentarii

  1. Stai să văd dacă am înţeles bine, copii ăştea sunt oarecum propulsaţi în viitor? Sau el nu ştie de fapt de unde vine şi toţi se află în aceiaşi situaţie şi încearcă să scape de acolo cât mai repede. Şi dacă nu reuşesc să plece o să sufere o transformare. Interesant chiar:-? Deşi aduce a ceva, nu mai ştiu exact a ce:-? Oricum sună ok descrierea, deşi aş prefera să se publice cărţi mai captivante de atât sunt aşa de multe în afară şi nu sunt traduse decât o aprte din ele la noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. suna destul de bine;imi place ca e vorba de un baiat,ca personaj principal si ca e vorba de literatura distopica:)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ştefana Alexandra e a doua varianta("el nu ştie de fapt de unde vine...").:D Seria este foarte cunoscuta in afara si este destul de captivanta. Daca ti-a placut trilogia "Jocurile Foamei" cred ca iti va placea si aceasta trilogie. Eu am citit prima carte si mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am adorat trilogia Jocurile Foamei :)) Nu ştiu din descriere nu mă prinde, dar cartea poate cine ştie, o să-mi placă.-?

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi