Dupa ce ne-am intalnit de Anna Todd Recenzie

Puteți comanda această carte de pe site-ul Editurii Trei, aici sau de la Libris, aici.

În timp ce citeam această carte, o persoană m-a întrebat Ce s-a întâmplat după ce ne-am întâlnit?, iar răspunsul meu a fost că A început furtuna. Primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost acesta, pentru că se potrivește foarte bine romanului Amandei Todd. 
Tessa trece într-o nouă etapă a vieții pentru că trebuie să înceapă facultatea. Mama ei a avut o mare influență, pentru că decizia de a merge la Facultatea din Washington a fost a ei și nu a fetei.  Odată cu mutatul în cămin, fata întâmpină tot felul de probleme și cu toate că are o colegă de cameră diferită față de ea, boboaca se simte singură și întâmpină dificultăți în relația ei, care a devenit una la distanță de când a început facultatea, cu Noah, băiatul cu un an mai mic decât ea. Relația ei cu Noah trebuia să fie eternă, stabilă, dar Tessa începe să fie confuză și se îndoiește de felul ei de a fi. Întâlnirea ei cu Hardin îi va schimba viața, dar va reuși în final să deosebească binele de rău?

"Nu o să recunosc niciodată faptul că vorbele lui mă ating până în adâncul sufletului."

"Totul pare un vis. Într-un fel, îmi dau seama că este calmul dinaintea furtunii, dar în acest moment Hardin este ancora mea. Tot ce mă rog este să nu mă tragă în străfunduri."


Meritul Annei Todd este că a construit două personaje care sunt unice prin temperamentul lor, deoarece stările lor emoționale se schimbă brusc și trec repede de la cald la rece și invers. În ceea ce privește temele exploatate în acest prim volum este relația incredibil de instabilă dintre Tessa și Hardin, inițierea în noile etape ale vieții de adult și detașarea de trecut, care ne ține în lanțuri. Ideea concepută de scriitoare de a compara situația lor cu personaje din romane celebre cum ar fi Mândrie și prejudecată sau La răscruce de vânturi este una interesantă, dar după părerea mea situația lor este una și cu totul alta.

Tessa este un personaj interesant pentru că de la bun început nu are o identitate proprie, ci o identitate, personalitate impusă. Într-un fel ea se minte singură până într-un moment, când începe să ia propriile decizii (este în mare parte controlată de mama ei și de unele convingeri care nu mai țin de când este studentă). Deciziile luate de Tessa sunt majoritatea greșite, iar de aici autoarea prezintă pericolele, viciile în care poate să cadă orice studentă. Deciziile luate de ea în ceea ce privește relația ei de lungă durată cu Noah nu sunt strălucite. Decizia de a încerca să afle cât mai multe despre Hardin o maturizează și cu toate că trece prin multe etape ale viciilor, o face într-un final să distingă ce e bine și ce e rău.
Hardin este un personaj neînțeles, complex și înlănțuit de unele decizii care îl fac să pară un băiat indiferent, tipic, dar încet-încet lucrurile ies la suprafața. Lucrurile pe care le are în comun cu Tessa îl fac să se apropie de ea, chiar dacă nu vrea. Este o victimă a trecutului și de multe ori își schimbă starea de spirit, ceea ce duce la urcușuri în relația lui cu ea de la coleg-colegă, la ceva mult mai mult. Cele două personaje își conturează împreună identitatea în ritmuri diferite. 
După ce ne-am întâlnit este un roman despre un nou început, un nou început pentru o fată care încearcă să se redescopere. Am trecut peste etichetarea, "tagul", romanului că ar fi apărut înainte pe internet și ar fi fost la început un fan fiction. Confruntările personajelor sunt bune, problemele abordate sunt prezente și astăzi. Rămâne să vedem acum ce se întâmplă mai departe, ce viitor vor avea.


Nota: 9/10
Titlu: După ce ne-am întâlnit
Autor: Anna Todd
Editura: Editura Trei
Recenzie: Claudiu



 

Comentarii

  1. Seria aceasta (parca sunt 3 carti pana acum) face furori pe internet. Sincer m-a atras si pe mine. Sper sa le pot lua pe toate ca sa nu fac pauza la citit ;)...hahah

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu