GAUDEAMUS 2017: Programul Editurii Nemira (evenimente, aparitii, recomandari)
Editura Nemira își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg. Sâmbătă, între 12.00 și 14.00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira în standul editurii, unde aceștia vor da autografe : Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mihălțianu, Florin Stanciu, Iulian Tănase, Mara Wagner și Elena Vlădăreanu.
Colecția Nautilus SF&Fantasy :
Problema celor trei corpuri - Liu Cixin

Wild cards, antologie de George R.R.Marti și Melinda Snodgrass

Colecția Babel, de literatură străină Porecla, de Jumpa Lahiri Lăsând în urmă viața din Calcutta, cuplul Ganguli pornește spre America, unde începe o altă viață. Numele, sensurile și identitățile se schimbă și, odată cu ele, destinele pornesc spre noi orizonturi. Din detalii de mare finețe se țese saga unei familii care, departe de casă, caută să ajungă acasă. Pătrunzând în cele mai ascunse ținutui sufletești, descoperind teritorii gingașe, Porecla spune mai multe povești, dezvăluie mai multe generații, traume și căutări, într-o lume dominată de fragilitate.
Colecția Anticipația – de nonficțiune
Arme matematice de distrugere, Cathy O’Neill
Bestseller New York Times și nominalizată la National Book Award
Modelele matematice care ne reglementează viața sunt opace și incontestabile, chiar dacă greșesc, avertizează Cathy O’Neil, fostă jurnalistă la Wall Street Journal. Și, mai rău, alimentează discriminarea într-un „cocktail toxic pentru democrație“. Într-o epocă în care cele mai multe aspecte din existența noastră cad sub incidența datelor analizate automat, e necesar să le înțelegem mecanismele și să chestionăm modelele. Descoperiți latura întunecată a Big Data!
Bun-venit în univers. Un ghid astrofizic, de Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss și J. Richard Gott
Bun venit în Univers este un tur de forță pentru cunoașterea cosmosului, realizat de trei dintre cei mai importanți astrofizicieni din prezent. Pornind de la enorm de popularul curs introductiv în astronomie ținut de Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss și J. Richard Gott la Princeton, cartea parcurge prin toate temele de interes: planete, stele, galaxii, găuri negre, călătoria în timp, toate pe înțelesul nespecialiștilor. Autorii povestesc incitant cele mai recente descoperiri în astrofizică, purtându-și cititorii de la sistemul nostru solar până la cele mai îndepărtate puncte ale universului cunoscut: Cum trăiesc și mor stelele? De ce nu mai e Pluto planetă? Ce șanse sunt să existe viață pe alte planete? Cum a luat naștere universul? Suntem singuri sau facem parte dintr-un multivers?
Rose, de Marius Constantinescu
Jurnalistul Marius Constantinescu lansează un volum din texte publicate de-a lungul vremii, mixate strategic cu varietăţi inedite, în corpul unui volum sprinţar, ca un vin sec, prietenos, de cursă lungă. Parfumuri, oameni, călătorii, deserturi, vinuri, părinţi, prieteni şi singurătăţi, portrete, Paris, camere, cravate şi o plajă goală. Marius Constantinescu scrie despre toate şi toate îl scriu pe el.
Crăciunul în cele mai frumoase povestiri Pline de surprize sunt darurile puse sub brad și ele s-au strâns toate într-o carte de savurat în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. În paginile ei s-au adunat comori de altădată pentru copii, părinți și bunici, întâmplări și personaje ce povestesc Crăciunul, pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții, Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle. COPERTA ESTE SUPERBĂ! Este perfectă pentru un cadou de Crăciun.
Ediția aceasta Jocul lui Gerald este superbă!
Editura NEMI de carte pentru copii aduce în acest sfârșit de an cele mai frumoase și mai captivante cărți pentru copii și părinți deopotrivă, de la povești potrivite pentru sărbătorile de iarnă, până la volume spectaculoase pentru micii exploratori.

Cărți de Crăciun


Cea de-a treia carte ce se integrează perfect în atmosfera sărbătorilor de iarnă este o carte ilustrată pentru cei mici, dar nu numai: Spărgătorul de nuci, inspirat din spectacolul pus în scenă de George Balanchine în 1954 pentru New York City Ballet. Unul dintre cele mai populare spectacole de balet din toate timpurile, povestea Spărgătorului de nuci are parte de o interpretare minunată prin ilustrațiile extraordinare ale Valeriei Docampo, ce reușește să surprindă magia și farmecul unei povești clasice de iarnă. De la petrecerea de Crăciun cu care începe călătoria lui Marie, până la sărbătoarea fantastică din Tărâmul Dulciurilor, toate momentele importante ale spectacolului se regăsesc în această carte ce va fi, cu siguranță, pe placul tuturor copiilor ce-și doresc să danseze balet, și nu numai.
Colecția Nemi Explorator
În colecția Nemi Explorator au fost lansate patru cărți spectaculoase din seria Lumea animalelor dedicate micilor exploratori curioși și scrise de Olivia Brookes: Primele ființe, Viețuitoare în ocean, Tigri și alte carnivore, Furnici și alte insecte.
Sunt lecturi frumoase și interesante pentru copiii de peste 4 ani, din care aceștia vor afla, într-o manieră distractivă, totul despre lumea animalelor. Combinând povești, ilustații și multe informații care îi vor fascina pe cei mici, cărțile din Lumea animalelor sunt utile dezvoltării cunoștințelor și imaginației copiilor.
Tainele universului vor putea să fie dezlegate în volumul Supereroi ai Științei: Spațiul, de Tracey Turner, cu ajutorul celor mai curajoși, inteligenți și hotărâți oameni de știință din istorie. În această carte îi veți descoperi pe unii dintre cei mai mari supereroi ai științei care au trăit vreodată, cum ar fi Aristotel, Galileo Galilei, Newton, Henrietta Leavitt, Einstein sau Neil Armstrong. Niciunul nu s-a avântat spre cer, purtând o capă sau o mască specială… mă rog, din câte știm noi.
Alte surprize ale Bufniței Nemi
Lama lama în pijama, primul volum din extrem de populara serie scrisă de Anna Dewdney, este o lectură caldă, pufoasă și foarte amuzantă, ce îi va face atât pe cei mici, cât și pe cei mari, să zâmbească și să râdă, regăsindu-se în poveste. Seria este în curs de ecranizare la Netflix.
Aventurile Sofiei, o copilă ambițioasă și perseverentă, convinsă că va deveni o doamnă fermier când se va face mare, continuă în al doilea volum, Sofia și pisica ei, când micii cititori vor avea ocazia să-l cunoască pe Tom, noul ei prieten și companion.
Sughiţ Straşnicul Stavrid al III-lea, Nădejdea şi Moştenitorul Tribului Huliganilor Păroşi, și dragonul lui de nădejde, Știrbul, au început pregătirile pentru a treia călătorie plină de peripeții și lupte fantastice, sub îndrumarea mentorului lor, Cressida Cowell, în Cum să vorbești dragoneza.
Comentarii
Trimiteți un comentariu