Treceți la conținutul principal

Serialul Jurnalele Vampirilor a ajuns la final. WTF!?

Am același sentiment de regret pe care-l aveam la Gossip Girl sau One Tree Hill. Încă un serial în vogă este pe ultimul drum sau mai bine spun că doar pur și simplu povestea se apropie de sfârșit. Eu unul sper că sfârșitul să fie unul la nivelul primelor sezoane, adică unul bun. Nu vreau să neg sau să găsesc scuze, dar odată cu sezonul 4 serialul a luat-o pe arătură, ajungând ca în ultimul sezon difuzat să nu o mai avem pe Elena. Eu vreau o reuniune adevărată!
O confirmare avem că sezonul acesta e mai scurt, ceea ce era de așteptat după audiența din ultima vreme. Producătorii au spus că se vor întoarce la vechiul lor stil, adică cel fabulos al primelor sezoane. SPER că Elena se va întoarce și că lucrurile vor ajunge la normal. Mi se pare neprofesionist că unii actori și-au făcut prea mult de cap și din cauză faptului că o relație nu a fost un lucru bun, să se ajungă să renunțe la rol (vorbesc despre Nina Dobrev și Ian whatever his name is), dar nu vreau să intru în detalii.
Caroline cu Stefan? Elena cu Damon? Cum se va termina? Șaisprezece episoade ne mai rămân, până aflăm deznodământul.




 

Comentarii

  1. Eu am descoperit acest serial acest an :P . Si eu chiar nu ma uit la filme cu vampiri ;) . Am ajuns la sezonul 6 si sincer sunt de aceeasi parere cu tine. Mi se pare ca in ultimul timp cam este tras de par.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eram la zi mereu cu episoadele, veneam vinerea de la liceu si tabaram pe calculator ca sa vad un episod nou, dar de la un timp o luasera razna de tot si am reluat serialul dupa cateva luni cand nu prea aveam ce face. Acum astept sezonul asta sa fie ceva mai bun, pentru ca a fost putin dezamagitor.
    Totusi, nu cred ca Ian este motivul pentru care Nina nu mai joaca. Cred ca asa ar fi trebuit sa fie, iar daca e asa, inseamna ca nu sunt chiar atat de profesionisti.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi