De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând. 

       Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citindu-l profesoarei, mai că n-am zis că-i un bullshit veritabil, în timp ce dădeam ochii peste cap (sau poate că am spus-o, dar pe silențios). Sentimentele scriitorului erau autentice, dar am realizat că foarte puțini aveau să înțeleagă și așa au apărut contraziceri între mine și profesoara de latină, dar ați fi crezut vreodată că până la urmă mi-a dat dreptate? Mi-a dat dreptate după ce-am spus: Uitați-vă în jur, uitați-vă pe stradă și vedeți de ce.                 
       Dacă azi se iubește mai puțin, decât în ziua de ieri, trebuie să ne condamnăm singuri pentru această catastrofă, pentru că iubirea a ajuns să fie absentă, fiind înlocuită de bunuri materiale sau senzații și apare un fenomen. Acest fenomen (al mirării) enervant de-a dreptul, începe cu o întrebare sau cu o serie de întrebări cum ar fi: Mai sunteți împreună? Cum sunteți?. Răspunsul ar fi următorul:

                                                       Dragă populație lipsită de încredere,

       Viața mea sentimentală este privată și dacă ar fi ideală acest lucru ne-ar privi pe noi, adică pe Mine și pe Ea. Dacă sunteți o domnișoară sau o femeie în tot cuvântul, n-ar trebui să vă mire că doi oameni se pot iubi în acest secol al vitezei fără să se certe și fără să se jignească sau să cadă în penibilul clișeic (mai nou pe rețelele de socializare). Când doriți o relație, sigur nu vă uitați unde trebuie și nu știți să căutați pe cine trebuie. Eu pot să spun că am fost prezent pe acest pământ destul și am fost expus mai multor situații plăcute și mai puțin plăcute, dar am iubit cu un suflet puternic și cu o inimă deschisă și chiar dacă nu a fost apreciat acest lucru de fiecare dată, nu a însemnat că a trebuit să renunț. Dacă sunteți un băiat sau un bărbat, pot doar să vă spun că trebuie să vă fie al naibii de rușine și să vă băgați mâinile în cap (mă adresez în acest punct ambelor specii, atât bărbatului cât și femeii). 

         Nu este vina mea că nu știți să apreciați lucrurile adevărate și ajungeți să căutați iubirea cu lupa, precum un om în vârstă dornic să citească. Nu este vina mea că oamenii în loc să învețe din greșeli, continuă să facă aceleași greșeli, chiar dacă i se spune că nu e bine. Unele lucruri nu se impun, dragostea nu are un termen de valabilitate, iar iubirea adevărată există. 

       Undeva, în momentul de față, doi oameni se iubesc cu sinceritate, chiar dacă îi despart o distanță. Nu încercați să negați acest fapt, pentru că știu prea bine.

Cu sinceritate,

Un om care mai știe să iubească.