Treceți la conținutul principal

Zi dupa Zi de David Levithan -Editura Trei

ZI DUPĂ ZI de David Levithan, traducere de Lidia Grădinaru – din februarie în librării!

Zi după zi un alt trup. Zi după zi o altă viaţă. Zi după zi îndrăgostit de aceeaşi fată. Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire”: Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice. Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi. O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfăţişare în fiecare zi?

„Când prima dragoste se sfârşeşte, cei mai mulţi oameni ştiu că vor veni şi altele. N-au terminat cu iubirea. Iubirea nu a terminat cu ei. Nu va fi niciodată la fel ca prima, dar va fi mai bună în diferite feluri.
Eu nu am o astfel de consolare. De asta mă agăţ din răsputeri. De asta e atât de greu.”

„Mister, romantism, personaje cool şi o idee trăsnet!” The Guardian

David Levithan (n. 1972) este un autor prolific şi editor de literatură pentru adolescenţi. Prima sa carte, Boy Meets Boy, a apărut în 2003 şi a fost urmată de numeroase romane şi volume de povestiri.

A scris, împreună cu John Green, Will Grayson, Will Grayson, un roman care, încă de la apariţie, a fost declarat un bestseller New York Times.

Într-un interviu, David Levithan declară că „a fi editor îi place la fel de mult ca a fi scriitor”.

„În ZI DUPĂ ZI, scriu din punctul de vedere al unui personaj care nu e nici bărbat, nici femeie. Care nu aparţine niciunei rase, niciunei religii. A a crescut fără prieteni, fără familie. A este doar un suflet.” David Levithan

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi