Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

2/03/2014

Ce nu e ușor, dar nici imposibil.


     Întorcându-mă acasă parcă aerul devenea din ce în ce mai greu. M-am lovit de un zid invizibil și mi-am îndreptat privirea spre felinarele bulevardului. Neclintit, pielea mea savura picăturile de ploaie reci, care au început să cadă. Ploaia-mi reamintea de zilele de primăvară și de vară în care ploua. Nu reușim să prețuim ce avem lângă noi și uneori preferăm să respingem. Oare această formă de simpatie va fi condamnată la un moment dat, sau chiar nu vrem să ne arătăm vulnerabili în fața celorlalți? Sub ploaia rece parcă mi-era bine, lumea parcă era doar în alb-negru, dar un impuls mi-a reamintit că viața nu se rezumă la acea răcire interioară. Nu avem nevoie neapărat de o persoană care să ne întindă o mână și să ne ajute să ne ridicăm din propria noastră mlaștină plină de regrete.
      Ești sursa mea de fericire, dar câteodată să știi că nu-mi pot controla starea de spirit. Sentimentele mă cuprind și nu sunt de fiecare dată cele sperate de mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate