Prietenie după iubire?

    Este adevărat că uneori ne spunem adio fără să gândim sau că iubim fără să ne gândim la acel sfârșit al relației. Când mi-ai spus adio am simțit că mă prăbușesc, n-am conștientizat căderea și n-am apucat să mă agăț de nimic. La impactul cu solul am căzut într-un somn adânc al filmului nostru: prima noastră întâlnire, banca lângă care te-am așteptat emoționat, trandafirul de care am avut grijă să nu se rupă și...chipul tău, care pentru mine era nemărginit asemenea unor roiuri de stele. De ce nu mi-ai săpat o groapă și mi-ai spus intră, pentru că mi-e greu să realizez că toate vorbele și amintirile noastre sunt acum în zadar. 

    Mi-e greu să-ți accept prietenia și te-aș minți dacă aș spune da prieteniei. N-aș  fi în stare să-ți dau sfaturi în calitate de prieten și nu de iubit. M-aș simți sfâșiat dacă te-aș vedea cu altcineva pe partea cealaltă a bulevardului. M-am gândit mereu la noi doi și la reproșurile tale care au urmat după discuția noastră nefericită și nu, nu m-au înfuriat pentru că te iubeam la fel; te cunoșteam bine, știam când ești un înger purtat de vânt, care îmi zâmbea tot timpul și știam când ești un vulcan gata-gata să erupă, aruncând cu lavă spre mine. Timpul a trecut, dar eu am rămas la fel, mai bine de o lună: apatic, ignorant și lipsit de fericire.