Legenda Miezului de lapte


Un miez de lapte mă duce cu gândul la ceva preparat în casa bunicii. Îmi aduce aminte de copilărie și de ceva preparat în casă gustos "de-ți lingi dejtele" (pe moldovenește). Miezul știm că e cel mai bun, cireașa de pe tort, deci ar trebui să ne așteptăm de la ce e mai bun...dar să vă spun legenda?

Trăia odată un om sârguincios, muncitor, dar care n-a avut niciodată noroc în dragoste. Fiind dintr-o zonă de munte toți sătenii glumeau pe seama lui că încă nu s-a însurat și-l vedeau peste zeci de ani la fel, muncind singur într-o casă împrejmuită de animale. Într-o seară, la un pahar un tovarăș i-a împărtășit o legendă care era transmisă prin viu grai de mai bine de o mie de ani. Se spunea că undeva între doi munți solitari se afla un izvor. Celibatarul  ce avea să bea de trei ori din izvor i se va arăta calea. 
Celibatarul nostru a doua zi a mers în căutarea izvorului legendar. A mers timp de două zile, când în cea de-a doua zi a poposit lângă un copac de unde și-a scos  bucata de brânză rămasă, mâncând-o cu o poftă nemaipomenită. După, i-a venit strașnica idee să urce în copacul înalt de deasupra lui și după un efort, a reușit să aibă o priveliște bună. Undeva în nord observă doi munți singuratici care-l chemau. Într-adevăr între cei doi munți se afla un izvor liniștit. Bărbatul se aplecă și sorbi de trei ori, iar când se ridică observă cum apa devine din ce în ce mai albicioasă. Un vârtej se formă în mijlocul izvorului și  se ridica la suprafață luând o formă omenească. O femeie ca de ceară se apropia de bărbat, iar contactul lor a fost un simplu sărut, care l-a făcut pe bărbat să-și lingă buzele. Întruchiparea feminină a dispărut la scurt timp, iar izvorul semăna cu un lac plin de lapte. În ziua aceea bărbatul a făcut cunoștință cu Miezul de lapte din munți. Din el a preparat cele mai bune preparate, care i-a adus prestigiu în ținut. La scurt timp și-a găsit o soție, care i-a dăruit trei prunci. Tradiția continuă și astăzi, doar Delaco știe unde se află izvorul și cum se prepară Miezul de Lapte. 


Postarea este inclusă în Super Blog 2013 .

Comentarii

Trimiteți un comentariu