Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

1/01/2013

Sfârșitul de săptămână #58-59 (Un an nou fericit!)

Anul 2012, plin de schimbări și revendicări. Mi-am aplicat motto-ul destul de bine, sunt cine sunt și nu mă schimb, râd când trebuie și simt nevoia, dansez când mă cheamă muzica și trăiesc clipa. Cine ar fi crezut că voi avea un așa an ? Am crezut că mi-am găsit dragostea, dar nu era așa. Mi-am cusut inima la loc, cum am putut mai bine și am trecut peste tot. Mi-am făcut prieteni noi, m-am distrat cu cei vechi pe care îi iubesc la nebunie și am făcut, reacționat cum am vrut eu în anumite situații. Liceul? Hmm...am rezistat încă un semestru, gândindu-mă la vară și la Madrid, dar m-am descurcat surprinzător de bine. Am citit aproape 50 de cărți și mă simt împlinit. Nu vă pot spune mai multe, pentru că nu ar fi cazul. Să ai un blog și să te ocupi de el cu toate problemele pe care le avem fiecare, altele mai minore și altele mai tragice. Râdem, plângem, suntem triști fiecare din diferite motive. Vreau să știți că, nu sunteți singuri niciodată.

Am primit câteva nominalizări, vă mulțumesc foarte mult și îmi pare rău că nu am avut timp să îndeplinesc cerințele. Sunt foarte ocupat în această perioadă, vreau să citesc o parte din cărțile pe care le așteptam de ceva vreme și nu vreau să pierd nimic. Tyna, Bianca2b, Justbooksforyou, mulțumesc!

MULTE CONCURSURI ZILELE ACESTEA! 
Piesele din acest început de an, care sunt la fel de bune. :)


Să aveți un an plin de bucurii! 
@Carti Alese

10 comentarii:

  1. Hm, imi pare rau de faza cu "cusutul inimii",sper ca data viitoare sa iasa bine...ai timp o viata intreaga sa iubesti///in rest iti urez sa se indeplineasca tot ceea ce-ti doresti

    RăspundețiȘtergere
  2. 2012 a fost un an bun, cred ca a fost asa pentru foarte multa lume si ma bucur. :) Am avut si bune si rele, dar pana una, alta...o luam de la inceput. 2013 o sa fie mai bun. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei La multi ani si tie! Un an nou plin de recenzii, concursuri, followers si bucurii! :) O coincidenta, si eu am citit aproximativ 50 de carti si sunt mandra de asta :X pana acum 3 ani, nu imi placea sa citesc deloc! Dar odata cu seria twilight, am descoperit lumea superba a cartilor. Btw, Claudiu, mai este timp destul ca sa descoperi dragostea! Ai incredere, ce e al tau, e pus deoparte! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca ai reusit sa mergi mai departe.
    Eu inca mai am de luptat cu doua, trei rani care se mai deschid din cand in cand.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur ca ti-a placut ce ti-am scris. :* Am vazut ca ai postat pe facebook. >:D<

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentru tot ce ai realizat cu blogul anul asta si pentru orice stii ca ai mai reusit sa faci.imi face placere sa fiu aici,sa aud vesti noi,sa citesc recenzii,sa urmaresc trailere,desi nu comentez prea des:asa-s eu,mai mult judec,meditez la ceea ce spune altul decat sa vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. mult succes si in 2013!am uitat sa-ti zic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mult succes tuturor in acest nou an, sper ca 2013 sa fie un an norocos pentru toti! Felicitari Claudiu pentru acest blog minunat care ne informeaza si ne incanta cu concursuri foarte atractive.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am inceput sa fiu dependenta de melodia de la Bosquito :-<

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate