Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

5/24/2012

Jurnalul unui călător boem de Ciprian Enea -Editura Rao

Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieţei Tiananmen din Beijing, Ciprian află de la ghidul său că temutul lider comunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste, aceasta era calea pentru a obţine nemurirea. Ulterior, autorul realizează că aproape toţi oamenii puternici au încercat să-şi găsească propria piatră filosofală făcând amor cu cât mai multe partenere. Hotărât să-şi învingă demonii personali şi frica de ireversibilitatea timpului, Enea porneşte într-o călătorie prin 100 de ţări, care durează şase ani. În fiecare dintre ele se familiarizează cu farmecele localnicelor, dar şi cu peisajele, edificiile, gastronomia şi tradiţiile specifice. O carte savuroasă, despre lucrurile la care fiecare dintre noi visează, dar pe care puţini îndrăznesc să le pună în practică!

@Carti Alese

9 comentarii:

  1. Interesant, un mod încearcă să găsească nemurirea având peste 3500 de femei? Ce chestie :)) Am zis eu că noi o să aducem salvarea :)) (glumesc, dar mă amuză ideea) Sunt curioasă dacă această călătorie îl ajută cu ceva ;))

    RăspundețiȘtergere
  2. cine nu si-ar dori sa calatoreasca in alte tari, sa descopere oamenii, cultura si obiceiurile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca toată lumea și-ar dori asa ceva :)

      Ștergere
  3. dar stie cineva cartea,,vand kilometri"? i-am facut o prezentare mai demult pe blogul meu. Cum sa pui un indicator catre localitatea Petrila, in mijlocul Mongoliei, dupa ce ai strabatut cu motocicleta, peste 5000 km....

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place coperta ..si titlul de asemenea te indeamna sa dai frau imaginatiei .O carte care ne invata despre locuri ,oamenii si obiceiuri dar care ne expune inca o data dorinta neincetata a oameniilor de a intelege si a descoperi nemurirea ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu e chiar genul meu de carte. Imi place in schimb ca poti afla multe despre diferitele traditii, obiceiuri si peisaje din tarile in care a calatorit personajul.

    RăspundețiȘtergere
  7. am vazut lansarea si la televizor, nu pre e enul de carte pe care l-as citi

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate