Treceți la conținutul principal

Cartile Leda cu Bravo Girl!

FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!
Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?
„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” –Teens Read Too
„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal
Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.
Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRLTHE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.
PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!
Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The AshleysAu Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şiUSA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe  şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la  posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.
@Carti Alese

Comentarii

  1. O să-mi iau şi eu Fantomele ne ştiu toate secretele, voiam să mi-o iau când a apărut ediţia cartonată, dar am aşteptat să se mai ieftinească, ştiam că atunci se nume Mai las-o mai moale cu fantomele, nu înţeleg de ce i-au schimbat titlul.
    Şi a doua carte e de Melissa de la Cruz, ei dacă mi-o iau sper să nu mă dezamăgească. :-? Autoarea scrie superb, am citit Sânge albastru, sper să fi scris la fel de frumos şi cartea asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare cam ciudat ca au schimbat titlul :-? anyway ...cartea a2-a am citit despre ea pe net și pare ok...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit cartea "Mai lasa-o moale cu fantomele " si nu mi-a placut deloc ,a fost groaznica ..Dar cu siguranta o sa imi cumpar THE ASHLEYS pare o serie draguta care aduce a "Micutele Mincinoase" si promite destul de multe .

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am deja Mai las-o moale cu fantomele in editie cartonata si sincer mie mi-a placut. Nu a fost cine stie ce, dar este o carte draguta si usor de citi. Cat despre cealalta serie, chiar nu prea ma atrage.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu-mi pot da cu parerea despre nicuna dintre aceste carti, voi decide la momentul respectiv daca la cumpara sau nu, in functie de prioritatile acelei perioade

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi