Treceți la conținutul principal

Madison Avery 2 : Moarta si inviata de Kim Harrison


MOARTĂ ŞI ÎNVIATĂ, cartea a doua din seria MADISON AVERY de Kim Harrison, în curând la CORINTeens.
Mă numesc Madison Avery, am şaptesprezece ani şi sunt pe jumătate moartă.
Sunt în fruntea îngerilor întunecaţi din Ceruri, iar aceştia ard de nerăbdare să omoare pe cineva.
Visurile lui Madison Avery de a se adapta la noua şcoală la care învaţă au murit odată cu ea. A reuşit totuşi să-şi păstreze iluzia unui corp, are de-a face cu un înger păzitor cicălitor şi, ah, da, i-a grăbit sfârşitul spintecătorului care o omorâse. În condiţiile astea, nu prea poate să intre în nicio bisericuţă. E uimitor că tipul de care este îndrăgostită, Josh, nu o crede complet ţicnită.
Acum Madison a aflat că este cronometrorul întunericului şi se află la conducerea îngerilor care urmează regulile de nepătruns ale sorţii. Cum nu i-a plăcut niciodată să respecte regulile, hotărăşte că sistemul are nevoie de o schimbare radicală. Cu ajutorul unor aliaţi neaşteptaţi, Madison creează un grup de spintecători rebeli, care nu sunt deloc de acord cu orânduirile Cerurilor.
Dar pe măsură ce se luptă cu noile abilităţi înspăimântătoare specifice unui cronometror, Madison îşi dă seama că s-ar putea să nu fie pregătită pentru ce o aşteaptă – asta dacă nu are parte de o intervenţie divină majoră.
Cartea va avea 256 de pagini pe formatul 13 x 20 cm, va fi cartonată (fără supracopertă) şi va costa 36,90 lei, preţ de listă.
Kim Harrison s-a născut şi a crescut în partea centrală a Statelor Unite, dar s-a mutat în sud ca să scape de zăpadă. Îşi petrece timpul îngrijind orhidee, gătind şi dresându-şi câinele. E pasionată de ciocolată şi sushi. Primul roman din seria Madison AveryPe jumătate moartă, se află pe lista de bestselleruri New York Times. Este cunoscută şi pentru bestsellerul Hollows şi, de asemenea, a contribuit la volumul de povestiri Prom Nights from Hell.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kimharrison.net.
@Carti Alese

Comentarii

  1. n-am citit primul volum. nu ma atrage foarte mult seria asta

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum n-am citit primul volum nu pot sa zic ceva de acesta, insa poate voi incerca candva.

    RăspundețiȘtergere
  3. vai , am volumul 1 in biblioteca , dar inca nu l-am citit :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am citit primul volum si mi-a placut. Nu m-a plictisit deloc, desi as fi vrut sa fie mai mare, sa aiba mai multe pagini. Ingerasul Grace cu replicile ei hazlii mi-a castigat simpatia si acum astept sa vad cum evolueaza lucrurile.
    As vrea ca intre Barnabas si Nakita sa se infiripe o poveste de iubire, dar mai vedem...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici eu nu am citit primul volum:) dar sper sa imi fac timp sa il citesc, mie mi se pare interesanta povestea. Imi plac mult copertele cartilor din aceasta serie, si pretul e accesibil, mai ales la precomanda.

    RăspundețiȘtergere
  6. :D Mi-e rusine sa recunosc, dar cred ca este si prima data cand citesc un rezumat al cartii si a seriei in general. Aveam impresia ca este vreo serie cu vampiri...alta serie cu vampiri, dar nu e :D.
    ok, mi se pare interesanta seria si am vazut ca sunt 3 carti aparute si sper ca in total, am facut alergile la seriile foarte lungi.

    RăspundețiȘtergere
  7. prima carte din seria asta a stat cateva zile in biblioteca mea pana sa o citesc si pot spune ca mi-a placut, a fost o lectura interesanta,acum astept sa citesc vol doi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu cred ca o sa imi iau volumul acesta deoarece nu am citit volumul 1. Poate pe viitor o sa fi le cumpar si eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. am terminat de citit primul volum acum 3 zile....cam asa si mi-a placut foarte mult, deja la cartile de genu asta care apar ca ciupercile dupa ploaie trebuie intai sa citesc parerea cuiva, o recenzie sa stiu ca merita citita, dar cartea asta chiar mi-a placut, acum astept cu nerabdare sa citesc volumul doi.

    RăspundețiȘtergere
  10. am terminat de citit primul volum acum 3 zile....cam asa si mi-a placut foarte mult, de obicei la cartile cu fiinte supranaturale, fantasy etc, trebuie sa citesc parerea cuiva sau o recenzie sa stiu ca merita citita.astept sa vad ce se mai intampla in volumul doi.

    RăspundețiȘtergere
  11. am incercat sa trimit mai multe commenturi pe blog dar nu se publica, nu stiu ce se intampla, cred ca e de vina browserul meu, habar nam,poate sunt marcate ca spam. sper sa nu mai am probleme, sa am si eu o sansa sa castig premiul oferit de voi.hihi. va poop

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi