Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
am vazut anuntul la HBO...incepe ,,urzeala..." partea 2.
RăspundețiȘtergerecu ce ocazie reducerea de la Jocurile Foamei? cu lansarea filmului si la noi?
RăspundețiȘtergereofertele sunt foarte bune, iar cei care nu au Jocurile foamei ar trebui sa profite:) seria merita:X
RăspundețiȘtergereVad ca oferta e tare tentanta la Jocurile foamei, insa n-am bani. Maybe next time.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar,tentante ofertele.Am seriile,dar mi-ar placea si editia hardcover a Jocurilor Foamei
RăspundețiȘtergereTe invit la un concurs pe blogul meu: http://niaharasworld.wordpress.com/2012/03/21/concurs-libris-nascuta-la-miezul-noptii/
RăspundețiȘtergereDe abia astept sa apara sezonul doi din Urzeala tronurilor.
RăspundețiȘtergere