Chimie perfecta de Simone Elkeles
O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor
O iubire imposibilă, Romeo şi Julieta, West Side Story, băiat rău întâlneşte fată cuminte – Atenţie! seria Chimie perfectă decolează!
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive, iar descoperirile sunt surprinzătoare.
Reputaţia impecabilă a lui Brittany e doar o aparenţă, iar statutul de băiat rău al lui Alex ascunde de fapt dorinţa lui de a renunţa la loialitatea faţă de banda din care face parte. Şi, atunci când sunt împreună, viaţa parcă are sens.
Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea. Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?
O carte pentru băieţi răi şi fete cuminţi, pentru băieţi buni şi fete rele, o carte pentru băieţi şi fete, care a cucerit cititorii şi blogosfera!
„Adolescenţii care gustă poveştile de iubire vor devora cartea precum o îngheţată într-o zi călduroasă de vară.” – BCCB
„Elkeles se întrece pe sine cu această poveste de iubire născută sub o stea nenorocoasă.” – Romantic Times
„A descrie acest roman drept o poveste de iubire arzând la foc înăbuşit este prea puţin.” – SLJ
„… numeroase scene fierbinţi şi pline da savoare… care te fac să parcurgi cartea cu sufletul la gură.” – Kirkus Reviews
„Nu cunosc nicio adolescentă căreia această poveste de iubire să nu-i placă.” – Read Space
„După trei capitole, NU am mai putut lăsa cartea din mână. A o limita la scânteile dintre cele două personaje ar însemna să-i facem o mare nedreptate. M-am trezit recitind aceeaşi pagină iar şi iar, ATÂT de bună mi s-a părut. N-am mai făcut asta de la saga Amurg.” – Chasing Heroes
„Toţi adolescenţii ar trebui să citească această carte pentru a explora adevărurile despre prima impresie, prima iubire, prima pierdere şi orice altă primă experienţă din viaţă. Pe tot parcursul ei, poţi discerne cu uşurinţă ceva din Fairfield în orice alt oraş, în cei doi adolescenţi confuzi, Alex şi Brittany, pe oricine altcineva, precum şi câte ceva din partea bună a acestor lucruri în toată această istorie ce spulberă orice stereotipii şi depăşeşte orice aşteptare.” – Reading Rocks
„Lectura perfectă de luat la plajă şi una pe care o puteţi adăuga, fără urmă de îndoială, pe lista de cărţi de citit în vacanţa de vară!” – Lost Between the Pages
„Cea mai minunată poveste de dragoste despre adolescenţi pe care am citit-o vreodată.” – J Is Looking for J
„Unele părţi ale cărţii m-au făcut practic să uit că o citeam, atât de mult m-am implicat în poveştile acestea de viaţă… Dacă vă plac romanele pentru tineret şi în special cele de dragoste, acesta este cu siguranţă unul remarcabil.” – J. Kaye’s Book Blog
„E prima carte de Simone Elkeles pe care o citesc şi trebuie să recunosc c-o să le aştept cu nerăbdare pe următoarele. O recomand călduros.” – A Passion for Books
„Chimie perfectă este o poveste minunat scrisă, intensă şi emoţionantă, care atinge coarda sensibilă. Cei doi îndrăgostiţi fără speranţă dărâmă barierele sociale şi rasiale dintre lumile lor, luptând pentru finalul fericit pe care îl merită din plin.” – Happily Ever After
Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, accesaţiww.perfectchemistrythebook.com şi www.simoneelkeles.net.
Carti Alese
am auzit numai lucruri bune despre aceasta serie. poate o sa o citesc si eu:)
RăspundețiȘtergerecoperta imi place, e sweet:D
Tot aud de aceasta serie de o bucata de vreme si chiar as fi curioasa sa vad de ce-i in stare:-?
RăspundețiȘtergeresuna a West Side Story rau de tot!
RăspundețiȘtergerepresupun ca aceasta serie nu are paranormal , doar romance , nu?
RăspundețiȘtergereadevarul e ca nu am auzit pana acum de aceasta serie , dar coperta arata superb si cred ca o sa o citesc:)
RăspundețiȘtergereAm tot auzit laude la adresa acestei carti asa ca as fi curioasa sa o citesc.
RăspundețiȘtergereAm asteptat mult seria, am facut si precomanda, abia astept sa o citesc!
RăspundețiȘtergereSubiectul este interesant. Nu am mai citit o astfel de carte.
RăspundețiȘtergere