Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
Super carte! :x
RăspundețiȘtergereAm citit seria, mi-a placut.[Ma refer la Jurnalele lui Stefan.]
RăspundețiȘtergereL.J.Smith are ceva inspiratie daca reuseste sa scrie atat de mult.;))
l.j. smith scrie carti bune, care merita citite
RăspundețiȘtergereFoarte reusite au fost cartile din seria Jurnalele lui Stefan.
RăspundețiȘtergeresper sa publice si celelalte volume , ca au mai aparut 2 intre timp.
RăspundețiȘtergereah, ce era sa pierd volumul asta!! pe-atunci eram la tara, intr0un orasel mai mic, si acolo nu sunt decat 3 chioscuri de ziare! dar pana la urma am gasit-o, pe ultima:))
RăspundețiȘtergere