RECENZIE: Un râu lung și luminos de Liz Moore

Un râu lung și luminos o prezintă pe Mickey într-o etapă vulnerabilă a vieții ei. Lucrând într-un cartier mărginaș din Philadelphia, ca ofițer de poliție, procesul devine o rutină, pentru că majoritatea victimelor sunt din cauza supradozelor. Doar că o zi oarecare a devenit una atipică, atunci când la locul faptei Mickey nu poate să nu fie atentă la detalii și declară de data aceasta că nu e vorba despre o supradoză, ci despre o omucidere. Este pusă într-o postură nouă, neobișnuită în cariera ei de ofițer și în același timp se luptă cu proprii demoni, deoarece apar din ce în ce mai multe victime, un tipar este identificat de autorități, un tipar din care face parte și sora ei. Cu teamă, tânăra își face meseria, cu toate că următorul apel ar putea s-o conducă la un cadavru care ar putea fi chiar sora ei. Speră că e doar o coincidență și că sora ei, Kacey, e doar într-o altă fază de-a ei. În timpul investigației misterul se adâncește din ce în ce mai tare, sora ei e de negăsit, iar acest lucru o macină foarte mult, deoarece relația lor nu se afla în cele mai bune condiții. Mickey duce o luptă emoțională continuă, consideră că și-a pierdut sora și că nu a reușit vreodată s-o aducă pe drumul cel bun. Ancorat în prezent, dar și-n trecut, romanul scriitoarei Liz Moore este unul social, familial cu o abordare de mister, având în centru o protagonistă cu o tărie desăvârșită.

„Acesta a fost secretul pe care l-am aflat în acea zi: niciun toxicoman nu vrea să fie salvat. Cu toții vor să se cufunde înapoi, să se lase înghițiți de pământ, să continue să doarmă. Când sunt sculați din morți, pe fața lor se citește ură.”

„Ne-am îndepărtat tot mai mult una de cealaltă. Fără ea, singurătatea mea a devenit cumplită, un murmur grav, un mădular în plus, o cutie de tinichea pe care o târam după mine pretutindeni.”

Un râu lung și luminos a fost o mare surpriză pentru mine, deoarece n-am avut parte doar de un mister, un roman polițist, ci de-un roman care integrează misterul în multe alte teme cum ar fi condiția socială, familia și copilăria. Romanul este unul emoționant, poate greu de digerat pentru unii din prisma temelor abordate și a problematicii. Nu în ultimul rând, mi-au plăcut planurile temporale care sunt alternative (acum & atunci) și au făcut ca lectura să fie mult mai interesantă, alternând între prezent și trecut, între problemele protagonistei din copilărie, cât și din prezent. 

Ajungem să cunoaștem protagonista din toate unghiurile posibile, pornind de la crimele care au loc în cartier, care o fac mereu să se gândească la sora ei și la ce-a provocat ruptura relației lor, până la ea ca mamă, regretând foarte mult că nu reușește să stea mai mult cu fiul ei din cauza meseriei. Familia este prezentată ca un prim factor în relația lui Mickey cu Kacey, deoarece a fost prima etapă care le-a zdruncinat relația. Pierderea mamei din cauza drogurilor, iar mai apoi abandonul tatălui, au condus către diferite drumuri în relația lor, Kacey nealegând calea cea bună. Toate aceste evenimente au avut consecințe atât pentru ea, cât și sora ei, iar unele trăiri sunt recapitulate, nedorindu-și de multe ori să și le amintească. Prin protagonistă, scriitoarea reușește să atingă un subiect destul de amplu și sensibil, cum ar fi adicția de droguri, care reprezintă un pericol social, dar care este tratat cu o verosimilitate excepțională. Întreaga dramă familială are foarte multe nuanțe și pe parcursul romanului, am ajuns să fiu mai interesat de personaje, decât de misterul în sine. 

Cu toate că există un mister, acesta pare uneori pasager, ca o anexă a conflictului psihologic, urmărind de fapt efectele îndelungate ale acestuia asupra personajului principal, care pare dominat de trăirile sale, ca și cum încearcă să se împartă în bucăți, pentru a reuși să împace pe toată lumea.

 Dacă v-a plăcut „Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn, cred cu desăvârșire că veți adora și acest roman. 

Nota: 9.5/10 

Titlu: Un râu lung și luminos

Autor: Liz Moore

Editura: Leda Bazaar (Editura Corint)

Recenzie: Claudiu