Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc de Nicolae Manolescu -Editura Paralela 45

     După cum se deduce din titlu, Nicolae Manolescu și-a propus să scrie o istorie la literaturii noastre și să vorbească despre pilonii care stau la baza ei, aceștia fiind bineînțeles scriitorii. În același timp, Nicolae Manolescu aduce în plan și îngrijorarea acestuia pentru viitorul românilor, deoarece doar o mică parte din populația țării este consumatoare de carte (vedeți explicația scriitorului în prefața de mai jos). 

     În câteva fragmente, autorul vorbește despre Marin Preda și Mircea Cărtărescu. Potrivit autorului, operele de valoare ale lui Marin Preda ar fi nuvelele din Întâlnirea cu pâmântul și Moromeții, cu mențiunea că Moromeții ar fi putut fi o capodoperă, dacă nu apăreau diferite schimbări. Viața și munca acestui scriitor a fost într-adevăr afectată datorită regimului comunist. Cel mai iubit dintre pâmânteni este  un răspuns pentru politica de atunci, dar lasă un gust amar cititorului de azi, pentru că noua generație nu are cum să înțeleagă cu adevărat ce chin a cunoscut România în acea perioadă. Trecând de la o perioadă la alta, Nicolae Manolescu îl consideră pe Mircea Cărtărescu "cel mai mare scriitor român contemporan." Cărtărescu este atât un foarte bun poet, cât și un foarte bun nuvelist și romancier. În poezie, amorul este considerat "(...) un lung prilej de subversiune a motivelor și stilurilor poeziei de dragoste. Ideea poetului este că poezia de dragoste nu se face cu sentimente, ci cu cuvinte, ceea ce înseamnă că nu se naște din trăirea iubirii, ci din poezia iubirii.", iar în proză ia drept modele pe Pinchon, Borges, Marquez, Cortazar, Proust, Joyce.

Prefață

      Explicație 

Neagu Djuvara a scris o Istorie a României pe înţelesul copiilor. Cartea mea se intitulează Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc. Dacă ne gândim bine, e cam același lucru. Cei care citesc sunt, în zilele noastre, îndeosebi copiii. Am fost ispitit o clipă să citez cuvintele lui Benny Lévy din prefața unei culegeri de mărturii despre rezistența prin lectură a copiilor internați în lagărele naziste: „Această carte se adresează tuturor copiilor și copiilor lor”. Odată ieșiți de pe băncile școlii, puțini sunt cei care mai țin o carte în mână. Una de literatură, vreau să spun. Ca să nu vorbesc de literatură română. Și, încă și mai rar, de literatură română contemporană. Nici profesorii de română nu se omoară cu cititul. Și nu de azi, de ieri. Anton Holban făcea remarca pentru vremea lui. Când s-a schimbat programa de literatură pentru liceu și au apărut manualele opționale, cu un deceniu si mai bine în urmă, cea mai mare îngrijorare a dascălilor de română, știți care a fost? Că sunt obligați să citească opere care nu fuseseră în programa dinainte. Învățământul umanistic de altădată se baza pe citit și pe scris. Mulți dintre cei trecuți prin școală știau pe de rost poezii sau recunoșteau personaje de roman. Și scriau corect. De la străbunicul meu matern au rămas niște amintiri scrise superb, deși nu urmase decât liceul. Un concurs recent de la televizor i-a arătat pe participanți capabili să răspundă la întrebări din diverse domenii, mai puțin din literatură. E un semn al timpului. Nici măcar scriitorii nu se citesc între ei. De aici modestia titlului cărții mele. Ea nu se adresează criticilor literari, mai cu seamă acelora care sunt convinși că astăzi nu se mai scriu istorii literare. N-aș vrea să le stric tabietul de lectură. Ea se adresează, pur și simplu, celor care citesc. Ei sunt cei care salvează cartea. De la cei care nu citesc, nu putem avea nici o pretenție.

Cartea va fi disponibilă la Gaudeamus! Pe 22 noiembrie ora 13:00, este lansarea în pavilionul central Romexpo.