Stau lângă geamul înghețat cântărindu-mi amintirile, și cine m-ar vedea m-ar crede tăcut. Doar din punct de vedere verbal aș putea fi tăcut, pentru că gândurile mele vorbesc și nu le pot opri. Îți amintești vreodată de geamul însorit din fiecare dimineață de vară? Păi da... Îmi amintesc mai degrabă de nopțile sufocante cu cer senin și luna discretă care nu se ferea să mă vegheze. Priveam luna cu interes gândindu-mă că poate o persoană, ca și mine, s-o privească în același timp. Câteodată lucrurile stranii, misterioase te atrag, pentru că în mâini ținem curiozitatea. Știți, la modă este să uităm că suntem oameni, să ne prefacem că știm totul și să nu ne pese de nimic, să uităm de sentimentele intense pentru că oricum se pot implanta oricând altele. Dar poate nu ne-a plăcut niciodată să fim în pas cu moda, și știți de ce? Pentru că inima niciodată nu poate fi în pas cu moda. Inima este clasică mereu pentru că urmează același tic-tac de la început până la sfârșit.
Geamul e același, fereastra e aceeași zi de vară, noapte de iarnă, de ce preferăm noi să fim altfel? De ce aș schimba felul meu de a fi, natura mea, plăcerile mele, pentru ceva care e împotriva firii mele?
Comentarii
Trimiteți un comentariu