În luna august a acestui an ne bucurăm de încă o adaptare a unui roman bestseller la nivel internațional. Este vorba despre seria Instrumente Mortale de Cassandra Clare apărută la Editura Leda! Noul poster adus de MTV a apărut acum câteva ore.
Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
Nu-mi vine sa cred ca mai e o luna si apare filmul <3 A trecut repede timpul ._.
RăspundețiȘtergerearata bine ! eu acum citesc cartea , mi-ar fi placut ca el sa fie mai frumusel <3
RăspundețiȘtergereCartea este destu de buna din punct de vedere al povestii capricioase de dragoste dintre un frate si o sora. Ceea ce nu mi-a placut la crte a fost modul de prezentare al povestii-destul de stangaci.
RăspundețiȘtergereCat despre film...daca este la fel de bun ca bestseller-ul, sigur il voi vedea :)
Mi-a placut cartea,a avut suisuri si coborasuri dar in mare parte a fost ok in afara de sfarsit care a fost parca putin prea dramatic.Cat despre film probabil o sa merg sa il vad,sunt tare curioasa sa vad daca si ce schibari au facut.
RăspundețiȘtergere