Unele din cele mai iubite romane clasice într-un format nou doar la Editura Corint!

„Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Brontë (1816–1855) a creat în scurtul răstimp al vieţii o operă remarcabilă. Titlurile ei se succed, cu anxioasă precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Villette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atâtea încercări de a exorciza un prea timpuriu deznodământ sau, măcar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenţa. În Jane Eyre, această tensiune tragică pare să afle un răgaz prielnic care îngăduie sinteza fericită a tradiţiei prozei de analiză, inaugurată în Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului „gotic” şi cu spiritul necruţător de observaţie realistă al romanului epocii victoriene, aflată atunci la începuturile ei.” – CORNEL MIHAI IONESCU

„Felul cel mai concis de a defini importanta contribuţie adusă de Charlotte Brontë literaturii mi se pare a fi următorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism.” – G.K. CHESTERTON

Stendhal a inserat în cele trei romane principale ale sale (...) istoria unei voinţe. Roşu şi Negru, Mănăstirea din Parma şi Lucien Leuwen fac ca Stendhal să fie, între romancierii de dinainte de 1900, cel mai citit de tinerii de astăzi. Motivul este că aceste cărţi pun, în termeni limpezi, o unică problemă: cum îşi va făuri «destinul» un tânăr de douăzeci de ani!” – R.M. ALBÉRÈ

„Marele secret al lui Stendhal, marea lui dibăcie este de a scrie imediat… De aici acel caracter de vioiciune, de spontaneitate şi de libertate faţă de convenţii, de subit şi de sinceritate care ne încântă mereu în stilul său.” – ANDRÉ GID

„Cânt de iubire romantică, tragică, pătimaşă, înveşmântată în hainele obiectivităţii şi ale lucidului simţ critic, Mănăstirea din Parma rezumă visările de dragoste şi duioşie ale autorului său, realizând în artă ceea ce dorise acesta să înfăptuiască în viaţă.” – MICAELA SLĂVESCU

„Astăzi nimeni nu o poate ignora pe domnişoara Austen. Ea este mai înfloritoare ca oricând. Cărţile ei figurează pe listele de bestselleruri, ecranizări ale romanelor sale nu contenesc să apară pe micul sau marele ecran, într-un vârtej de baluri, călătorii cu trăsura, plimbări prin păduri primitoare. Ea provoacă simpatii feministe, identificări romantice, nostalgia parcurilor tematice, reînsufleţiri ale spiritului epocii georgiene, aprecierea conservatorilor, aprobarea marxiştilor, omagii literare, abordări critice deconstructiviste.

Omagiul marelui public este egalat pe deplin de aprecierile criticilor. Această renaştere pe frontul criticii, care durează de mai multe generaţii, îşi dă întâlnire acum cu popularitatea generală, post-modernă, a scriitoarei, cu revirimentul clasic al citatelor din operele sale. Aparent retrasa fată bătrână din Chawton, căreia îi displăcea oraşul Bath, evita măritişul, îşi ascundea scrisul când începea să scârţâie uşa şi lucra cu migală pe plăcuţe de fildeş de doi inchi, a devenit un obiect al idolatriei universale, spre încântarea celor mai diferiţi lectori.” – MALCOLM BRADBURY

„Ironia lui Jane Austen e însoţită de o intuiţie desăvârşită. Nici un alt scriitor nu a folosit cu mai multă abilitate simţul valorilor umane.” – VIRGINIA WOOLF

„[…]câtă gingăşie în zugrăvirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bântuie pe Jane Austen; în schimb, o înţelegere a altuia, niciodată greşită, niciodată slăbită. Partea de satiră e excelentă şi dintre cele mai fin nuanţate. Totul se desfăşoară în dialoguri, iar acestea sunt cât se poate de bune. Unele capitole sunt de o artă desăvârşită.” – ANDRÉ GIDE

„Structura romanului, în sine, reprezintă o încercare de dezvăluire şi dezvoltare a caracterelor lui Elinor şi Marianne, puse în faţa unor dileme şi enigme care trebuie rezolvate.” – JOSEPH WIESENFARTH

„Descoperirea treptată a valorilor existenţei, de-a lungul experienţelor sale, face din Pip unul dintre cei mai complecşi eroi dickensieni şi din Marile speranţe romanul cel mai solid construit dintre toate cărţile de succes ale lui Charles Dickens. O operă unde diversele etape ale «marilor speranţe» trăite de Pip capătă un profund înţeles autobiografic, pentru că, urmărind cu atenţie povestea rostită de erou, desluşim vibraţii ale glasului lui Dickens, amintindu-şi propriile întâmplări şi speranţe.” – DAN GRIGORESCU
„Nicăieri Dickens nu a îmbinat atât de perfect analiza şi sinteza ca în acest roman. […] Ca toţi marii artişti, Dickens ne impune să ne schimbăm percepţia despre artă.” – GEORGE SAINTSBURY
„Dickens îşi va depăşi şi domina epoca, la fel cum impunătoarea figură a lui Rabelais îl domină pe Du Bellay, dar domină şi Renaşterea şi lumea.” – G.K. CHESTERTON
„Cu siguranţă, unul dintre cele mai mari genii literare ale lumii.” – EDWARD BULWER-LYTTON



„Adevărul este că, pentru oamenii epocii victoriene, personajele lui Hardy puteau să pară adevăraţi monştri. În realitate, existenţa lor este, de cele mai multe ori, banală. Sunt oameni oarecare, cu defecte obişnuite: pot fi beţivi, egoişti, violenţi, pot fi ingraţi cu cei care îi iubesc sau, dimpotrivă, să le atribuie însuşiri nemaiîntâlnite celor de care sunt îndrăgostiţi. Dragostea lor e însă nimicitoare: ea îi mistuie deopotrivă pe cel care o nutreşte şi pe obiectul dragostei lui, încheindu-se totdeauna cu moarte sau nebunie.
Nici cei care o refuză nu se pot salva. Un vânt blestemat suflă peste oamenii cărţilor lui Thomas Hardy: toţi devin victime ale patimii şi, căutându-şi izbăvirea, se pierd în întinderile landei Egdon. Poate însă că marea lor infirmitate e lipsa marilor visuri. Singura excepţie, în această privinţă, e Tess.” – DAN GRIGORESCU
„Locul de frunte pe care Thomas Hardy îl deţine printre scriitorii literaturii engleze moderne este unul binemeritat, iar sensul ultim al scrierilor lui ne face mai conştienţi de natura noastră umană.” – RICHARD C. CARPENTER

Doar la Editura Corint!

@Carti Alese