Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
Mi-a placut foarte mult filmul:X
RăspundețiȘtergerePozele sunt interesant şi probabil că şi filmul la fel!:)
RăspundețiȘtergereEste mai mult decat interesant. E o poveste de iubire mai rar intalnita :) Putem invata multe din acest film... Gen: Nu trebuie sa ignori o persoana cand are cea mai mare nevoie de tine.
ȘtergereTocmai am vazut filmul aseara... a fost trist :(
RăspundețiȘtergereMi-a placut la nebunie cum a jucat Dakota ;;)
O sa caut si eu filmul.Oricum am nevoie de ceva care sa ma relaxeze.
RăspundețiȘtergereAr cam trebui sa imi fac si eu timp de filme dar liceul asta nu prea imi permite.:d
RăspundețiȘtergereSper sa castige cateva nominalizari la Oscar, pare foarte interesant.
RăspundețiȘtergereA fost superb filmul, desi a fost trist... Mi-a placut inca o data interpretarea Dakotei :D Cu cat creste, cu atat mai buna devine :) Experienta isi face simtita prezenta :)
RăspundețiȘtergerepeisajul pare din Olanda sau alta tara dimprejur.
RăspundețiȘtergere