Martoră la dezastrul în care se transformă viaţa celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să îşi cerceteze rădăcinile propriei existenţe. Fiică a doi părinţi unguri, dar născută în Marea Britanie, cu un soţ englez,mamă a unui fiu, descendent, pe de o parte al unui lord, iar de cealaltă parte al unei dinastii de menestreli hoinari ,Karina simte că nu se integrează în nici una din aceste lumi. Dar Rohan, un coleg, violonist, la rândul lui, şi admirator al bunicii ei, o încurajează să îşi cunoască rădăcinile familiei şi moştenirea ei nomadă. Descoperirile pe care le va face îi vor schimba viaţa pentru totdeauna. Trecutul şi prezentul se ciocnesc în vreme ce de-a lungul paginilor se întretaie poveştile fascinante ale Karinei şi ale bunicii ei, faimoasa violonistă Mimi Racz. Pe o scenă în continuă mişcare, sentimentul dezrădăcinării se împleteşte cu cel al continuităţii, iubirea şi dezamăgirea se succed ameţitor, singura constantă a acestei familii rămânând sunetul viorii.
Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
Se pare ca personajul principal are o viata plina.
RăspundețiȘtergereImi aduce aminte de un film:ceva cu autumn...
RăspundețiȘtergereParinti unguri :-s ma regasesc :)) mama e unguroaica :-? am si eu o parte de 50%. Dar :( eu nu sunt nascuta in UK :((
RăspundețiȘtergere