Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
Yupii:XInca o carte superba,care o putem precomanda:Z
RăspundețiȘtergereyes!! ce bine ca au pastrat coperta!!
RăspundețiȘtergeree buna cartea? cine a citit?
RăspundețiȘtergereeu n-am citit-o dar din ce am auzit merita incercata
RăspundețiȘtergereYay \:D/
RăspundețiȘtergereO vreau mai repedee xD
Awesome! Cartea pare interesanta :)
RăspundețiȘtergereCoperta este draguta...
RăspundețiȘtergereNici nu e nevoie sa citesc descrierea ca sa stiu ca o vreau=))
RăspundețiȘtergeresa stiti ca e foarte frumoasa cartea , merita.
RăspundețiȘtergereeu n-am citit-o. altele mi se par mai frumoase
RăspundețiȘtergeretotusi, imi place coperta:)