Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

6/03/2011

Roșu de Rubin

O călătorie în timp este anunţată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzaţii de ameţeală ce afectează capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt în timp – numit şi saltul de iniţiere – are loc între al șaisprezecelea şi al șaptesprezecelea an de viaţă al purtătorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)

Uneori poate fi o adevărată povară să trăiești într-o familie cu atât de multe secrete. Cel puțin așa gândește Gwendolyn, o adolescentă de șaisprezece ani, până în ziua în care se trezește brusc în Londra secolului trecut. Atunci își dă seama că s-ar putea ca ea însăși să fie cel mai mare secret al familiei sale, căci a moștenit capacitatea de a călători în timp. Ceea ce nu realizează ea este faptul că n-ar trebui să-ți permiți să te îndrăgostești când te afli prins între două epoci... căci asta poate complica lucrurile și mai tare. Mai ales că nici în trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odată...
Dragoste eternă este o trilogie palpitantă, amuzantă și plină de romantism. Urmăriți aventurile tinerei Gwendolyn în volumul al doilea, Albastru de safir.
Roman publicat în 19 țări


Frumoasă coperta! Abia aştept să o citesc!

4 comentarii:

  1. Titlul e atat de expresiv!<3
    Like:X

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am reusit sa o citesc dar imi doresc foarte mult acest lucru. Calatorii in timp combinate cu o poveste de dragoste...cu siguranta este o carte reusita.

    RăspundețiȘtergere
  3. rosu de rubin , albastru de safir si verde de smarald? ce titluri ingenioase...

    RăspundețiȘtergere
  4. ioana alexandra25 martie 2012, 21:31

    cartile astea chiar le-as citi
    copertile nu-mi plac

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate