RECENZIE: Partea Întunecată a Magiei de V. E. Schwab Recenzie

„Oamenii s-au hrănit cu magie și magia s-a hrănit cu ei, până când le-a mâncat și trupurile și mințile, și sufletele.”
„Dar timpul nu curge la fel pentru nebun și pentru orb.”
„Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi despre magie, Lila, este acela că nu e neînsuflețită. E vie. Vie altfel decât tine sau decât mine și, cu toate astea, foarte vie.”
Am avut nevoie de o reîntoarcere în universul fantasy, iar lumea scriitoarei V. E. Schwab mi-a ajuns la suflet. Am avut acelaşi sentiment pe care l-am avut atunci când citeam Culorile dragostei de Kerstin Gier şi presupun că acest lucru se datorează atmosferei create. Partea Întunecată a Magiei este un roman atmosferic, în care magia este abordată de la bun început altfel, scriitoarea subliniind că magia în acest univers este diferită, cu o natură dezlănțuită și violentă. Mi-au plăcut foarte mult felul în care a fost plasat romanul și cu toate că avem parte de un univers mai mult decât paralel, scriitoarea a reușit să ne facă să ne adaptăm acestei lumi de la bun început, explicând bine istoria acestor Londre.
Personajul meu favorit rămâne Kell, pentru că are parte de o transformare pe tot parcursul romanului (nu neg că nu mai sunt și alte personaje, dar am rezonat cel mai bine cu acesta). Pătrundem în culisele vieții sale, care nu este la fel de plăcută precum narațiunea ni-l prezintă la început. Cu toate că are un anumit statut și importanță prin harul acesta, pe parcurs ne dăm seama că acest dar al său îl apasă. Mi-a plăcut cum autoarea a făcut și o referință LGBTQ, la unul din personajele romanului, pe care îl veți descoperi singuri. Narațiunea pur și simplu a curs și câteodată mult prea repede pentru că nu-mi doream să termin cartea. Țin să punctez și despre structura cărții, pe care am început s-o îndrăgesc de ceva vreme, și anume că romanul este împărțit în capitole, care la rândul lor sunt împărțite în subcapitole.
Romanul Partea Întunecată a Magiei este primul volum din trilogia Culorile Magiei de V. E. Schwab. Puteți afla ce se întâmplă mai departe, citind continuarea care apare zilele acestea, „Adunarea umbrelor”. Puteți comanda romanele de la Editura Nemira.

Titlu: Partea Întunecată a Magiei
Autor: V. E. Schwab
Editura: Editura Nemira (Young Adult)
Recenzie: Claudiu
Comentarii
Trimiteți un comentariu