Vă puteți abona să primiți postările prin e-mail

4/03/2017

Serialul Cele 13 Motive Recenzie



Este tragic faptul că romanul Cele 13 motive a apărut în 2007, iar zece ani mai târziu serialul a fost adaptat într-o mini serie de cei de la Netflix, și totuși tot ce expune romanul este încă actual. Cu toate că vorbim de un roman de ficțiune sau un serial, nu putem nega că da, aceste lucruri se întâmplă fie că e răutate, zvonuri, denigrare, hărțuire verbală sau sexuală. O persoană apropiată de tine poate fi Hannah și nu trebuie să ignorăm simptomele sau să acceptăm ceea ce se întâmplă. 
Am așteptat ziua de 31 martie să vizionez serialul 13 Reason Why. Am dat play și am fost introdus în lumea creată de Jay Asher și eram pregătit să trec din nou prin emoțiile, pe care le-am avut când Editura Leda a publicat romanul și am început să-l citesc. Serialul vă pregătește treptat pentru momentele șocante din cea de-a doua parte a seriei, pentru că decizia personajului absent, dar prezent prin casete, nu a fost una pe moment, toate s-au acumulat cum se întâmplă în tehnica bulgărelui de zăpadă. 

Vă îndemn să urmăriți acest serial și nu mă adresez doar adolescenților, ci și părinților, pentru că veți fi șocați prin ce pot trece copiii dumneavostră și nu aveți idee câte pericole se pot produce. Greu poate Netflix să dea greș, pentru că actorii au fost perfecți, toți au jucat excelent. Pe lângă Katherine Langford (Hannah) și Dylan Minnette (Clay), am remarcat în special transformarea lui Kate Walsh, în rolul unei mame care și-a pierdut copilul și avea nevoie de răspunsuri. Serialul produce același efect, poate mai intens decât romanul, deoarece unele lucruri au fost schimbate, iar altele extinse. Din punctul meu de vedere, serialul, spre final, a oferit mai multă dreptate. Unele scene au fost greu de vizionat, dar mă bucur că s-au dus în direcția aceea întunecată și explicită. 
Serialul 13 Reasons Why prezintă realitatea, de care suntem conștienți și câteodată nu putem să facem nimic. Suicidul nu este calea, dar nici ignorarea nu trebuie îmbrățișată. Vizionați și veți realiza cât de cruzi putem fi cu noi înșine.

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cei de la Netflix publică întreg sezonul în aceeași zi, deci da!

      Ștergere
    2. Asa fac de obicei sau asta a fost o exceptie? :))

      Ștergere
    3. Așa fac dacă sunt serialele lor, produse de ei. Alte seriale făcute de ei, în care apar sezoanele întregi sunt: Orange is the new black, House of cards, The OA etc. :)

      Ștergere

Persoane interesate