Filmul Cell, o adaptare după romanului lui Stephen King, Mobilul

Acum multă vreme vă anunțam că există planuri pentru o adaptare a romanului lui Stephen King, . Așa cum am scris și în recenzia din 2012, scriitorul atinge un puct sensibil în ceea ce privește tehnologia, care ne-ar putea conduce la exterminare, dar bineînțeles totul este în stilul lui King. Ce ne-a promis King, acum foarte mulți ani, a fost că vizitează încă o dată finalul (de care foarte mulți fani au fost șocați), urmând ca în scenariu să fie schimbat/extins, dar vom vedea. 
Mobilul
Filmul urmează ca vara aceasta să infecteze Box Office-ul american. 


Aceasta este descrierea oferită de cei de la cinemagia.ro .

Filmul are ca premisă un eveniment misterios, denumit Semnalul, un fel de impuls subliminal cu efecte devastatoare asupra psihicului omenesc, ce face ca orice persoană care folosește un telefon mobil în acel moment să se transforme într-un nebun însetat de sânge. În haosul ce se declanșează, un grup de supraviețuitori neafectați de Semnal, încearcă să se salveze. Printre aceștia se află și Clay Riddell (Cusack), un ilustrator de benzi desenate, care pornește alături de Alice (Isabelle Fuhrman) și Tom (Samuel L. Jackson) spre orașul în care se aflau soția și fiul său.



TRAILER


 

Comentarii

  1. Asa la prima vedere se anunta interesant filmul :)
    Ins cred, mai degraba, ca este pe gustul sotului meu :)
    Mersi pentru recomandare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu