Aristotel si Dante descopera secretele universului de B.A.Saenz -Editura Trei

"Un roman emoţionant, care demonstrează talentul autorului de a surprinde complexităţile relaţiilor umane.". -School Library Journal
"Sáenz scrie, spre finalul cărţii, că «A fi atent cu oamenii şi cuvintele e ceva rar şi minunat». Şi chiar asta face: e grijuliu cu personajele lui, dându-le timp să-şi găsească locul în lume şi să se găsească unul pe celălalt." -- Booklist
„Asta era ce nu era în regulă cu mine. În tot acest timp, încercasem să-mi dau seama de secretele universului, secretele trupului meu, ale inimii mele. Toate răspunsurile fuseseră mereu atât de aproape, dar eu luptasem mereu –împotriva lor, fără ca măcar s-o ştiu. Din clipa în care îl cunoscusem pe Dante, mă îndrăgostisem de el. Pur şi simplu nu mi-am îngăduit să-mi dau seama de asta, să gândesc asta, să simt asta. Taică-meu avea dreptate. Şi era adevărat ce spusese maică-mea. Cu toţii avem războaiele noastre personale."
Comentarii
Trimiteți un comentariu