Serialul Broadchurch si finalul sezonului
Broadchurch este o miniserie (de doar 8 episoade) impresionantă cu personaje naturale interpretate de actori de excepție. Cu multă emoție și fiori, Broadchurch este un mister care trebuie dezlegat.
Beth și Mark sunt părinții a doi copii, Chloe și Danny. Familia aparent este una fericită, până când inevitabilul s-a întâmplat: Beth nu-și găsește fiul de unsprezece ani. Prinsă în trafic, femeia simte că ceva s-a întâmplat. Poliția, paza de coastă cercetează plaja. Trupul unui copil a fost găsit. Era Danny.
Noul detectiv din Broadchurch se ocupă de caz, împreună cu o altă femeie care aparține locului și este o persoană apropiată de familie. Făptașul a vrut ca totul să pară o sinucidere, dar după examinarea cadavrului au apărut probele care dovedesc faptul că băiatul a fost ucis. Nu se mai întâmplase așa ceva în orașul Broadchuch și astfel moartea copilului pune un doliu aparent invizibil asupra întregului oraș, iar prinderea criminalului este o misiune dificilă. Toți își pun aceeași întrebare: Cine ar ucide un copil de unsprezece ani? Familia, vecinii, preotul, negustorii sunt anchetați de poliție și în acest fel alte secrete ies la suprafață. În cele opt episoade veți asista la povestea unei comunități întregi care se luptă pentru a descoperi adevărul.
Despre finalul serialului Broadchurch, episodul 8.
Nu ai cum să nu empatizezi cu personajele din această miniserie. Nu mi-am imaginat niciodată cum ar fi să-mi pierd propriul copil și să nu știu de ce și cine ar fi de vină. Este o experiență dureroasă, de neimaginat, care ar aduce o lacrimă și-ntr-un suflet rece. Psihologia serialului este remarcabilă, demonstrează că oamenii dintr-un oraș, comunitate mică pot fi uniți și pot împărți aceeași suferință, în timp ce în orașele mari, metropole, crima devine un lucru obișnuit și repetitiv încât nu ai timp să reacționezi; onfilctul psihologic este la nivel de grup. Am admirat extrem de mult personajele, actorii, scenariul și modul în care a fost filmat acest serial (multe aplauze regizorului), pentru că vizual arată foarte bine încă de la început. Primul episod îți dă fiori și emoționează, iar ultimul episod aduce același sentiment. Aflăm cine este făptașul, multe personaje sunt afectate de faptul că nu și-au dat seama de la început, pentru că era chiar acolo... Ultimele minute au fost un omagiu superb adus copilului și un fel de a spune *adio*. Am fost surprins de cine a fost criminalul, dar m-am bucurat că s-a făcut dreptate și majoritatea și-au găsit liniștea într-un fel. Datorită succesului miniseriei, britanicii extind miniseria cu un sezon 2, iar americanii vor produce varianta americană a miniseriei. Menționez câțiva actori din distribuția acestui serial: David Tennant, Jodie Whittaker, Olivia Colman.
TRAILER
Comentarii
Trimiteți un comentariu