Sub aceeasi stea de John Green -Editura Trei
Vă vorbeam despre acest roman și uite că apare în mai și la noi! The fault in our stars ( Sub aceeași stea) este un roman pentru toate vârstele. Trist. Comic. Emoționant.
Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă? Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.
"Sub aceeași stea este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor." - The New York Times
"Povestea de iubire dintre Hazel şi Augustus este cu atât mai reală, cu cât este condamnată încă de la început. Curajul şi seninătatea de care dau dovadă sunt o lecţie de viaţă dintre cele mai impresionante." - Entertainment Weekly
John Green s-a născut la 24 august 1977. Pentru romanul său de debut, LOOKING FOR ALASKA, a fost recompensat cu Michael L. Printz Award (2006). Cea mai recentă carte a sa, SUB ACEEAŞI STEA, a ocupat prima poziţie pe lista de bestselleruri a publicaţiei The New York Times. Fiind unul dintre cei mai activi scriitori pe platforme virtuale, John Green, împreună cu fratele său, a creat Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume.
Entertainment Weekly Best Fiction Book – 2012
#1 New York Times Bestseller
#1 Wall Street Journal Bestseller
USA Today Bestseller
The Huffington Post Best Books – 2012
Publishers Weekly Best Book
School Library Journal Best Book
@Carti Alese
Nu-mi place coperta deloc , mi-ar fi placut sa aleaga alta
RăspundețiȘtergeremie coperta mi se pare super. e diferita de restul celor cu modele pe ele de care sincer deja m-am cam saturat
ȘtergereEu nu rea vad nimic super la ea . fiecare cu gusturile sale
ȘtergerePoate dacă o s-o citești îți vei schimba părerea. Doi tineri care se luptă cu cancerul și caută iubirea pentru că știu că mâine ar putea fi ultima lor zi.
ȘtergerePe mine de obicei ma intereseaza povestea, tema nu coperta. Dar adevarul este ca coperta nu are nimic special :(
ȘtergereClaudiu nu am spus ca nu-mi place ideea si ca nu vreau s-o citesc ,c hiar din contra dar coperta lasa de dorit din punctul meu de vedere
ȘtergereMie una coperta mi se pare draguta. Plus, nu-mi pot imagina ce alta coperta s-ar potrivi mai mult, probabil si pentru ca m-am obisnuit cu aceasta :)
ȘtergereEu una ma bucur enorm sa vad ca nu au scos cartea cu o coperta diferita..nu suport cartile care au coperti cu poze din adaptarile de pe marele ecran(cum au facut cu Perks Of Being A Wallflower,care acum de abia poate fi gasita cu coperta originala)
Ștergerema bucur enorm ca apare insfarsit si la noi:D
RăspundețiȘtergeresi eu ma bucur dar pe ce data apare?
ȘtergereEste in pregătire deci o să-i dea dumul curând , in câteva săptămâni bănuiesc
ȘtergereEste extraordinara si o recomand! Ma bucur enorm ca apare si la noi :>
RăspundețiȘtergereImi place povestea sat cu cancerul e poate distruge mai mult decat trupurile noastre de muritori. Foarte profunda. Imi place!
RăspundețiȘtergereE o temă bine aleasă . Cancerul a început să devină o boală din ce în ce mai comună
ȘtergereAbia aștept să apară . O poveste superba!
RăspundețiȘtergereDupa cum am mai mentionat, abia astept sa apara aceasta carte. Pana acum am citit doar recenzii si citate (de care m-am indragostit). Sper doar totusi ca la traducerea cartii sa nu se piarda semnificatia lor.
RăspundețiȘtergere