Înainte de toate, unite ce am primit zilele trecute. Cineva mi-a făcut rost de inelul lui Damon din Jurnalele vampirilor, la un preţ mai mult decât decent! Aşa-i că-i făinuţ?
Mă simt ca un titlu din seria Vampirii Sudului şi cred că mi se potriveşte Categorig mort de somn. Zilele acestea am fost cam ocupat şi am încercat să termin cărţile promise şi recenziile lor. După această postare mă duc şi-mi fac un ceai..ceva, ca să mă trezesc pentru că în mai puţin de 7 ore mă duc la un majorat, la care sunt şi DJ, aşa că o să fie o seară lungă şi de neuitat. Zilele următoare mă apuc de cartea Chimie perfectă. Câştigătorii concursului de fiderilate sunt Cristina (I) şi Crisstina M. (II) , vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat şi vă invit la noile concursuri, pe care le-am postat acum. Dacă îmi puteţi recomanda nişte piese pentru majorat, ar fi ceva minunat să văd ce vă place.
Concursuri noi
Melodie veche, dar buuună!
Să aveţi un sfârşit de săptămână beton!
@Carti Alese
Pentru inceput: CAT DE VECHE E MELODIA!!!
RăspundețiȘtergereImi placea la nebunie, candva, de mult. o.0
Anyway. Credeam ca sunt singura care nu a citit Chimie Perfecta. Se spune ca ar fi printre cele mai buna serii non-fantasy publicate la noi. Abia astept sa va ce parere ai despre ea.
Si distractie placuta!!! :)
nu esti singura. nici eu nu am citit seria si nu cred ca o voi face prea curand
Ștergere:)) E atat de buna incat nimeni nu se indura sa o dea la schimb sau sa o vanda. Am incercat eu, nu vor.
Ștergereintr-adevar, e buna seria...incercati la o bilbioteca publca, poate o gasiti
ȘtergereNici macar acolo nu am gasit-o, nu la mine in oras cel putin. E posibil sa fie deja imprumutata, in cazul asta ar trebui sa astept ceva timp dupa ea.
ȘtergereIn opinia mea, seria "Chimie Perfecta" este cea mai buna serie non-fantasy dar eu sunt cam subiectiv, pentru ca este preferata mea.
ȘtergereOricum, C.P. este o carte care merită citită și v-o recomand tuturor! :)
Inca nu m-am apucat intens de serii non-fantasy si de obicei incerc sa fac in asa fel incat sa nu citesc rezumatul ca nu cumva sa ma intereseze o carte sau o serie. Doamne fereste ca nu cumva sa vreau mai multe carti in biblioteca. Oricum, chiar o sa dau o fuga la biblioteca si o sa intreb daca au cartea, poate fac o rezervare.
ȘtergereO intrebare: o sa doara daca citesc numai un volum si o sa trebuiasca sa astept sa il citesc pe urmatorul?
Nu, pt ca al 2-lea volum nu e o continuare ci o "companion book". Apar personajele din prima dar sunt personaje secundare, acțiunea fiind centrata de aceasta data pe fratele lui Alex -Carlos- și pe fata de care care se îndrăgostește(Kiara). :)
ȘtergereAh, atunci e super tare. Sa inteleg ca fiecare volum este la fel? Pentru ca probabil as supravietui asa. :))
ȘtergereDa. Sunt 3 frați Fuentes și fiecare are propria lui poveste(în care apar și ceilalți ca personaje secundare).
ȘtergereVai :x Dar trebuie sa citesti cartea! Si Chimie Perfecta si Legile Atractiei! :O Mie mi-au placut atat de mult incat le-am terminat in cateva ore, fara pauza, fara nimic :)) La un moment dat am amortit, dar nu am lasat cartile din mana pana nu am topit si ultima pagina :)
Ștergere:)) Ok, daca nu o gasesc la biblioteca, care se ofera sa mi-o imprumute. Ma omorati! Mai este o carte care mi s-a zis ca seamana putin cu asta: Pushing the Limits, parca. A citit-o cineva?
Ștergerenu am citit-o dar am auzit multe despre ea sper sa apara in romania sunt curioasa cum e
ȘtergereAh, dar apare in Romania. A fost un anunt general pe mai toate blogurile si am intrebat-o chiar eu pe autoare. Nu stia exact la ce Editura apare, dar mi-a zis ca sigur apare. :D
ȘtergereLa Epica cred ca apare.Editura asta ne da pe spate !Adica acum tresa apara si Anna si sarutul frantuzesc!Deabea astept sa imi pot precomanda minunatia asta de carte!Sa speram ca Pushing the limits o sa apara si ea cat mai repede posibil!Vreau neaparat sa o citesc,mai ales ca eram la un pas sa o comand in engleza,dar noroc ca am auzit ca va fi publicata.
ȘtergereSi eu voiam de ceva timp Anna and the french kiss, dar de obicei o gaseam scumpa. Noroc ca acum o sa o avem mai ieftina la Epica.
Ștergeregreat cannot wait
ȘtergereAm aflat de curand ca are si continuare, dar cu alte personaje. Se pare ca este trilogie precum Chimie Perfecta.
Ștergerestiam ca e o trilogie. sunt curioasa cum se numeste vol 3
ȘtergereDin Chimie Perfecta se numeste: Chain Reaction, iar din Anna and the french kiss: Isla and the Happily Ever After, aici nu sunt notate ca volumul 1, 2 etc, dar fac parte din aceiasi colectie.
Ștergerea mersi frumos nu stiam
ȘtergereEu am citit primul volum si nu m-a dat pe spate asa ca n-am mai continuat seria, insa am inteles ca multora le-a placut. Poate nu-s eu genul sa gust seriile scrise de acest gen sau autoarea nu m-a convins.
RăspundețiȘtergerein primul rand felicitari pt. inel, asteptam poza cu el pe deget..apoi distractie placuta la majorat, sa pui numai muzica buna
RăspundețiȘtergereEste poza cu el pe deget pe facebook :>
Ștergeream vazut-o si eu
ȘtergereDoamne cat de minunat poate fii!Pana acum am vazut doar cu lantisoare ca al Elenei,dar nu si inele ca al lui Damon.E ataaat de draguut!
Ștergereca tot vorbeam de astfel de obiecte nu mai stiu unde am vazut lantisor cu gaita zeflemitoare ma cam bate gandul sa il iau
ȘtergereEu am, si astept si brosa cu gaita. Si am si lantisorul Elenei si inelul lui Damon. :))
Ștergereuuuu de unde?
ȘtergereAm prieteni sus-pusi. :)) Brosa cu gaita ar trebui sa vina, o sa o pun si pe Raftul cu Jurnale la vanzare.
Ștergereaa ce tare. succes cu vanzarea faci o treaba super cu jurnalele acelea
ȘtergereMerci. E un hobby de al meu. Imi face placere sa le fac. :)
Ștergeresi eu incerc sa fac dar nu prea imi ies
ȘtergereMai incearca, nimanui nu ii ies din prima. Nu vrei sa stii ce fel imi ieseau inainte. :))
ȘtergereAwww<3 Ce draguta e piesa! Cate concursuri aiii! Iti multumim muuult! Vaai majorat... Eu mai am o groaza pana acolo :)) Sa stapanesti sanatoasa inelul! Hmmm, din unghiul din care ai facut poza Alex (C.P) nu mai apre atat de dragut!:)) Un weekend iubibl!^.^
RăspundețiȘtergereweekend placut si tie si tuturor:**
ȘtergereSă-l port sănătos, nu? :)) Da, l-am luat că sunt fan Vampire Diaries şi îmi adauc chestii de colecţie.
Ștergereasa e sa il porti sanatos si sa te bucuri de tot ce primesti
ȘtergereCare Cristina a castigat premiul I?
RăspundețiȘtergerePrimul participant de aici. http://cartialese.blogspot.ro/2013/01/concurs-pentru-cititorii-fideli.html
Ștergerejos in bara cu nr comentariilor e o Cristina cu 19 si o Isabele cu 16.nu mai inteleg nimic.
RăspundețiȘtergerepoate nu e actualizata bara de comentarii
ȘtergereEste actualizata, dar probabil Claudiu ia in considerare comentariile postate dupa inceperea concursului de fidelitate. Adica se reseteaza de fiecare data. Sper ca a avut sens. :P
Ștergereda si eu cred la fel jos pe bara sunt comentariile de cand a inceput utilizatorul sa comenteze
Ștergerepana la urma ai elucidata misterul?
ȘtergereDeci pana la urma este cat se poate de simplu. :)) S-au luat in considerare comentariile pe cantitate si calitate.
ȘtergereUau :X Claudiu multumesccc :O :X De abia astept sa citesc carteaaa :x
RăspundețiȘtergereFelicitari! si Lectura placuta.
Ștergereai castigat exact ce premiu iti doreai tu pana la urma
Ștergereda :X chiar vroiam cartea :x mi-am dorit sa o castig si mi s-a indeplinit dorinta :">
Ștergeresper sa iti si placa si sa nu te dezamageasca
Ștergere:-s ma speriii :| eu sper sa fie frumoasa :X prima mi-a placut :)
Ștergereok gata ca sa te calmez am sa iti zic: sunt sigura ca iti va placea;)
ȘtergereMultumesc :X Acum ma simt mai bine :)) Oricum si daca as auzi cele mai rele lucruri despre carte tot as citi continutul :))) Pentru ca nu sunt convinsa pana nu vad cu ochii mei / citesc eu povestea :>
ȘtergereAsa te sfatuiesc sa si faci. Am citit o gramada de carti care mi-au si placut, dar care erau notate cu putine stelute pe Goodreads. Doar pentru ca mie nu imi place, nu inseamna ca tie nu ar ajunge sa iti placa si invers.
Ștergereadevarat. eu de multe ori refuz sa citesc recenzii la cartile pe care urmeaza sa le obtin pt ca nu vreau sa ma risc
ȘtergereSau te convingi ca o sa iti placa si restul sunt nebuni. :))
Ștergereda mi s-a intamplat la cateva deci nu m-as mai mira
ȘtergereSi mie. Am citit si mi-au placut foarte multe carti sau serii care nu erau foarte populare si in legatura cu care nu am auzit de bine.
ȘtergereAm citit cartea si mi-a placut.acum vrau sa imi procur si cartea a 2-a.
RăspundețiȘtergereCe norocoasa esti,eu nu am citit am auzit cum e,ca ar fi foarte buna...doar ca nu am avut sansa sa o cumpar.Tu ce parere ai despre primul volum?
ȘtergereMa bucur intr-un fel ca nu sunt singura care nu a citit-o:)).Neaparat trebuie sa mi-o cumpar...
Ștergerenu sunteti singurele. nici eu nu le-am citit
ȘtergereEu zic sa facem un club. :))
Ștergeregrup pe facebook. serios ca sunt in stare am zis prima sa nu cumva sa mi-o luati inainte+))) daca zici si tu da il fac
Ștergere:)) Nu e bine, am mai fost si in trecut cu ideea inceperii unor grupuri pe facebook. Eu zic sa ramanem Underground.
Ștergere,,categoric.....mort de somn", poate fi tradus ,,oficial, mort de somn"..dupa atata petrecere? ce ati facut voi, dragii mei, la majoratul ala?
RăspundețiȘtergereCa la orice majorat, în primul rând dansăm muuult!
ȘtergereChimie perfecta,foarte buna serie,din pacate nu am putut citi niciuna din ele,dar sper sa citesc anul acesta :D.Multumim frumos pentru concursuri.
RăspundețiȘtergerela inceput nu prea ma omoram dupa serie, dar acum parca incepe sa ma atraga
ȘtergereSi pe mine..am auzit mult prea multe lucruri bune despre ea!
ȘtergereDe asta nu e bine sa ne documentam in legatura cu titluri noi. :)) Sunt sanse sa trebuiasca sa faci o investitie.
Ștergereda mai dar cine se poate abtine acum serios?
ȘtergereDaca imi iei compul, telefonul si orice sursa de informatie.... EU!!! :))
ȘtergereInelul este absolut genial.Uite acum stau si ma holbez la o poza de pe internet cu mana lui damon si inelul,si la inelul tau.E atat de...la fel!:))Arata ataaat de bine!De Chimie perfecta nu stiu ce sa zic.Adica,inca nu am citit nici unul dintre volumele seriei .Dar niciodata nu e prea tarziu!:)
RăspundețiȘtergereInelele se gasesc si la noi de vanzare, daca vrei sa iti iei.
ȘtergereEu zic sa citesti ambele volume. Sunt bestiale... Mie mi-au placut. Adevarul e ca sunt o persoana careia ii place aventura si careia ii se pare romantismul din carti un exemplu mult mai bun decat cel din realitate :)) Povestile de dragoste din carti sunt intotdeauna mai bune decat realitatea :))
Ștergerenormal ca sunt exact asa cum visam noi la ele. ne indeplinesc cele mai mari fantezii
Ștergere:)) Iar in realitate rareori sunt asa. Cum a zis si Bianca, in carti sunt fantezii, sunt calculate, sunt gandite. In viata reala cine este in stare sa gandeasca in momentele alea?
ȘtergereFelicitari! >:D<
RăspundețiȘtergeree foarte tare ineluu:D adorabil si ma intreb...pe la noi unde se gaseste??:D/sti cumva?
RăspundețiȘtergerePe diferite bloguri. Vrei si tu?
Ștergereda sa sti ca mar tenta:D
RăspundețiȘtergereTi-as recomanda un blog, dar nu vreau sa fac reclama aici. :))
Ștergereai inceput frumos anul claudiu si concursurile se tin lant. bravo;)
RăspundețiȘtergeresi atunci cum facemm??:))
RăspundețiȘtergereOk, nu le am listate inca pe blog, dar gasesti adresa de mail aici: http://raftul-cu-jurnale.blogspot.com.
ȘtergereTrimite-mi un mail si te lamuresc cu detaliile. :)
cam cat costa?
Ștergere25 lei + taxe. :)
Ștergeree acceptabil zic eu . pe gratis nu le poti da!
Ștergere:)) Nu, as fi vrut sa pot. Mai ales ca sunt destule persoane care le vor. Oricum, pentru cei interesati am pus pe blog si inelele.
Ștergere