Treceți la conținutul principal

Sfarsitul de Saptamana #39

Bună ce mai faceți? În curând o să anunț câștigătorii Concursurilor Before I fall și Cele 50 de vicii...
Și mă tot gândeam la tema primului concurs, "Dacă astăzi ar fi ultima ta zi, ce ai face?"

M-a pus și pe mine pe gânduri...Sincer nu aș vrea să se ajungă la așa ceva. Cu toții suntem conștienți că fiecare dintr-e noi ne stingem într-o zi și de aceea trebuie să-ți trăiești viața. Dar asta nu înseamnă că trebuie să o petreci bazându-te pe vicii sau alte metode cât mai dăunătoare, fă ceva care nu dăunează celuilalt de lângă tine, cum fac eu. Eu îmi petrec fiecare minut, după bunul meu plac, mă ghidez pe plăcerile mele, ocupațiile mele și de inima mea care încă mai pompează și nu vreau să-mi irosesc timpul.
Câteva zile am fost cam leneș și nu am terminat cartea. Este vorba despre romanul Delirium de Lauren Oliver, care îmi place la nebunie. O citesc în engleză și sunt la jumătate, chiar după ce postez o să mă apuc să citesc ( da, acum este 1:54 PM, dar nu mă pot abține).

Melodia asta mă încântă foarte tare,

Sper că ați avut un sfârșit de săptămână fain!
@Carti Alese

Comentarii

  1. Chiar am avut un sf de saptamana fain :X btw. azi se termina si concursul de pe facebook :X

    RăspundețiȘtergere
  2. sincera sa fiu nu am avut un sfarsit atat de fain.adica am plecat la bunici unde ma plictisesc foarte tare.

    RăspundețiȘtergere
  3. si app.succes tuturor participantilor la concursuri:*

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit si eu Delirium ,si ador cartea.Este foarte faina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si pana la urma anuntul cu castigatorii cartilor a fost unul bun :X mai bine zis foarte bun! M-am bucurat cand am vazut ca am castigat cartile de la concursul de pe facebook

    RăspundețiȘtergere
  6. eu nu pot sa ma concentrez pe cartile in engleza.am si o stare de spirit cam nelinistita in perioada asta,poate d-aia.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi