Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am
in fine. acum se pare ca regulile jocului s-au schimbat. acum nu mai am ce face, chiar imi doream enorm cartile acelea.
RăspundețiȘtergerewow, felicitari....dar, totusi, Irina, noi de ce te-am votat?
RăspundețiȘtergereNu mi se pare corect ca voturile să poată fi transmise, dar mă rog.
RăspundețiȘtergereClaudiu, sper ca ai primit emalul meu, acolo e si opinia mea in acesta privinta.
RăspundețiȘtergereImi permit sa dau o mica explicatie, cunoscand bine situatia si sper ca Irina sa revina cu completari daca este nevoie. Ea s-a decis sa renunte la participare caci fiind un concurs de acumulat de voturi este practic un concurs " Hai sa vedem cine are cele mai multe cunostinte care sa ma voteze ! ". Era clar de la inceput ca lupta se va duce intre Madalina si Geanina, dar sa ne amintim cine a pornit in forta. Eu am votat pentru Madalina. Faptul ca Irina a ales sa dea voturile a fost alegerea ei si nu stiu de ce ar trebui sa porneasca discutii din cauza asta. Sunt doar niste carti pana la urma :-j
RăspundețiȘtergereSa aveti o zi buna!
@Oanaaa.
RăspundețiȘtergereGeanina are dreptate, nu am specificat numic de reguli.Si ii revine Premiul I.
Imi pare rau Geanina daca te-am pus intr-o postura aproasta.
@Geanina
RăspundețiȘtergereTi-am raspuns la mail.
felicitari castigatoarelor.sa se bucure de lectura.
RăspundețiȘtergere