Treceți la conținutul principal

Locuri intunecate de Gillian Flynn Recenzie



      Romanul Fata dispărută m-a făcut să mă interesez și de celelalte cărți ale autoarei. Locuri întunecate este un thriller psihologic interesant, care urmărește rezolvarea unui mister. Familia Day s-a destrămat abrupt și tragic. Libby Day este o femeie matură care nu se poate desprinde de trecutului ei neglorios. Trecutul i-a adus bani de mai bine de douăzeci de ani, dar faima începută din împrejurări tragice a făcut-o să stea pe loc și să nu aibă parte de o viață normală. Viața ei s-a schimbat în 1985, noaptea în care mama și surorile ei au fost omorâte, ea fiind singura supraviețuitoare a masacrului comis de fratele ei, Ben Day. În prezent Libby caută noi surse neortodoxe care să-i poată aduce venituri și astfel a ajuns la Clubul omor. După întâlnirile cu fanii pasionați de crime, aceasta începe să aibă dubii despre acea seara care i-a schimbat viața, deoarece mulți cred că Ben este nevinovat, criminalul încă se află în libertate, ceea ce ar însemna că și-a condamnat propriul frate. Libby încearcă să pună totul cap la cap, dar este oare pregătită să afle că a greșit în acea noapte? Gillian Flynn pătrunde adânc în viețile personajelor, reconstituind toate evenimentele din acea zi, doar că adevărul este șocant, iar timpul nu-l poate recupera cineva.

"Am în mine o răutate palpabilă, ca un organ. Spintecă-mi burta și s-ar putea să alunece afară, cărnoasă și întunecată, să cadă pe dușumea și s-o calci în picioare. E sângele familiei Day. Ceva nu-i cum trebuie cu el."

Sunt sigur de faptul că Gillian Flynn are un dar în a descrie și a pătrunde în problemele din cadrul unei familii. A reușit să pătrundă  în problemele mariajului din Fata dispărută și acum în problemele unei familii cu mulți membri (trei fete și un băiat) din romanul Locuri întunecate. O sursă de inspirație a scriitoarei, în ceea ce privește misterul, ar fi chiar crimele comise de grupurile satanice din S.U.A., de care știam. Am văzut filmul Devil's Knot și a fost cutremurător.
Structura romanului este puțin amețitoare, deoarece avem capitole din perspectiva protagonistei, dar și din perspectiva lui Ben, fratele care se află în pușcărie. Capitolele din perspectiva făptașului oferă detalii despre ultimele clipe ale membrilor. Avem parte de aceste capitole și putem construi portretul psihologic al fiecărui personaj în parte. Cum avansăm în lectură și vrem să lămurim dacă Ben a fost sau nu făptașul, avem parte de noi surprize, noi detalii cu privire la personajele vizate. Ben nu era doar un adolescent frustrat care și-a vărsat amarul într-un mod sadic. Libby Day este un personaj direct, o fată care s-a maturizat prea repede și într-un mod neobișnuit. Se observă cât de dur este personajul prin vocabularul său și modul lui de a gândi. Dacă la început protagonista urmărea să obțină un venit, acum totul devine o cursă inversă spre trecut în căutarea adevărului. Nu este doar un simplu mister, Libby descoperă mai mulți suspecți și faptul că totul a fost un complex de evenimente care nu au fost conform planului.
Relațiile în roman sunt bolnăvicioase. Nu există vreo relație sănătoasă. Cea între Libby și Ben, nu există, dar încet-încet s-ar putea suda ceva. Relația între cei doi părinți este dezastruoasă, iar Ben a fost un nefericit, anturajul său fiindu-i dăunător. Finalul este unul relativ șocant. Ne dăm seama că majoritatea personajelor sunt vinovate de ceva.

Nota:9/10
Titlu: Lucruri întunecate
Autor: Gillian Flynn
Editura: Editura Trei 
Recenzie: Claudiu

Puteți viziona filmul care a apărut de curând.

Comentarii

  1. De cand cu Gone Girl, si pe mine m-au interesat mai multe carti de la autoare. Cred ca aceasta va fi urmatoarea pe care o citesc de la ea ;) Foarte frumoasa recenzie!

    Ella
    Naga Sanctuary

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi